Opera Română Craiova vă invită la opereta „La Calul Bălan”

0
379

Opereta „La Calul Bălan”, de Ralph Benatzky, pe un libret de Hans Müler, revine pe scena Operei Române Craiova. Spectacolul va avea loc mâine, 23 ianuarie, ora 19.00, sub conducerea muzicală a maestrului Alexandru Iosub. Regia artistică este realizată de Migry Avram Nicolau, costumele și decorurile – de Rodica Garștea (Brașov), iar coregrafia îi aparține regretatului Ioan Kelemen.

Spectacolul îi are în distribuție pe artiștii Mihaela Popa, Gabriel Marciu, Dan Cornescu,  Diana Țugui, Cosmin Vasilescu, Teodor Ispas, Anca Țecu, Laurențiu Nicu, Ioan Cherata, Edith Mag, Nicolae Popa, Andreea Gheorghe, Costinel Stancu și Dragoș Teodorescu. Vor evolua, de asemenea, Orchestra, Corul și ansamblul de balet ale Operei Române Craiova.

După cum se știe, cu opereta „La Calul Bălan” Ralph Benatzky a obținut cel mai mare succes al său, partitura cuprinzând apreciate numere muzicale – arii, duete, coruri etc. Opereta a avut premiera la Berlin, la 8 noiembrie 1930, și s-a impus repede și pe marile scene ale lumii: Londra (651 reprezentaţii), Paris (s-au susţinut, timp de patru ani, 6.000 de spectacole cu casa închisă), Viena, München, Berlin (416 reprezentaţii), New York (223 reprezentaţii). Succesul cunoscut de operetă a dus la ecranizarea acesteia în numeroase rânduri.

La Craiova, premiera spectacolului „La Calul Bălan”, în regia lui Migry Avram Nicolau, a avut loc la data de 4 noiembrie 2004. Pentru reprezentația de mâine-seară găsiți bilete la agenția Operei (tel. 0351.442.471).