Moţăţei: Comuna care se emancipează în marş

0
13801

Arată bine Moţăţeiul, chiar în aceste zile de iarnă care dezavantajează orice aşezare rurală, şi graţie eforturilor primarului Mărgelu Florentin Răzvan, care probează un spirit de bun gospodar, ce se materializează zi de zi. Reamintim că Moţăţeiul este una din localităţile cu vocaţie legumicolă consacrată, care contează şi în aprovizionarea pieţelor municipiului Craiova, pe tot parcursul anului. O realizare a zilei de astăzi: recepţia unui compactor, pentru întreţinerea drumurilor în localitate şi în câmp, a cărui valoare se ridică la 11 miliarde lei vechi. Utilajul complex va putea fi folosit şi la deszăpeziri, în cazul că ninsoarea nu ne va ocoli. Mai zilele trecute primăria comunei a oferit circa 600 de pachete, drept cadou, elevilor şcolilor din localitate.