Dolj: Deputatul PNL Mihai Voicu, trimis în judecată de DNA Craiova

0
772

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:  VOICU MIHAI ALEXANDRU, la data faptei preşedinte al unei organizaţii judeţene de partid şi vicepreşedinte al aceleiaşi formaţiuni politice la nivel naţional, în prezent deputat în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, MOGOȘ DAN LUCIAN ȘTEFAN, la data faptei secretar general coordonator al aceleiaşi organizaţii judeţene de partid, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea defolosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, ENEA CONSTANTIN COSMIN, la data faptei vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial al aceluiaşi partid politic şi reprezentant al SC Coliseum SA, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, SC COLISEUM SA, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de spălare de bani.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: În perioada ianuarie – aprilie 2012, inculpatul Voicu Mihai Alexandru, în calitate de preşedinte al unei organizaţii judeţene de partid şi vicepreşedinte al aceleiaşi formaţiuni politice la nivel naţional, beneficiind de ajutorul inculpatului Mogoş Dan Lucian Ștefan, şi-a folosit influenţa şi autoritatea determinate de funcţiile deţinute, pentru a impune membrilor Biroului permanent teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale.
Concret, „donaţiile” respective condiţionau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna anului 2012 sau susţinerea politică pentru ocuparea unei funcţii de conducere într-o instituţie publică.
Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizaţiei de partid au fost determinaţi să remită diverse sume de bani (între 5.000 – 20.000 lei) în valoare totală de 290.450 lei.
Din această sumă de bani, inculpatul Enea Constantin Cosmin a primit 156.680 lei pentru a fi folosiţi la achiziţionarea de materiale promoţionale ce urmau a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012.
Din această sumă, în realitate au fost folosiţi în scopul menţionat mai sus doar 24.873 lei, restul fiind însuşiţi de inculpatul Enea Constantin Cosmin prin intermediul SC Coliseum SA. În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor SC Coliseum SA, Enea Constantin Cosmin şi Voicu Mihai Alexandru.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.