Dolj: Cercetat penal pentru furt de lemne

0
499
Conform IPJ Dolj, ieri, în jurul orei 08.00, lucrătorii Postului de Poliţie Radovan l-au depistat, pe DJ 561F, în comuna Radovan, pe Florin Ş., de 22 de ani, domiciliat în aceeaşi, sat Fântânele, în timp ce transporta cu o căruţă, cantitatea de 0,441 m.c. material lemnos esenţă cer. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că acesta a tăiat şi sustras materialul lemnos din pădurea Ocolului Silvic Perişor, din localitatea Radovan, din Cantonul 18, cu scopul de a-l comercializa. Fiind extinse cercetările, s-a stabilit că persoana în cauză a tăiat şi sustras în perioada noiembrie – decembrie 2017, din acelaşi corp de pădure, încă şase arbori specia cer şi gârniţă, pe care i-a valorificat pe raza com. Radovan. De la locuinţa unui alt bărbat din localitatea Radovan a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor, cantitatea de 1,24 m.c. material lemnos specia cer şi gârniţă, pe care acesta l-a cumpărat de la Florin Ș. Materialul lemnos a fost predat de poliţiştii doljeni lucrătorilor silvici din cadrul Ocolului Silvic Perişor.