Pentru Barthelemy Courmont, specialist în problema Coreei de Nord, profesor de Ştiinţe Politice la Hallym University, din Coreea de Sud, succesiunea de putere, după moartea lui Kim Jong-il, poate provoca tensiuni, îndeosebi pe plan intern. Între cele două Corei nu există certitudinea menţinerii unui status-quo pentru multe luni. Destabilizarea dintre cele două ţări a avut loc deja, acutizându-se prin bombarea unei insule (Yeonpyeong) şi scufundarea unei nave militare sud-coreene (corverta Cheonan), anul trecut. Există, în primul rând, riscul ca moartea liderului coreean, Kim Jong-il, să destabilizeze organele puterii de la Phenian. Nimeni nu ştie dacă fiul său, Kim Jong-un, în vârstă de 28 de ani, va fi capabil să se afirme ca lider în faţa cadrelor de partid, inclusiv a unchilor săi. Vârsta şi experienţa sunt extraordinar de importante, în special în Coreea de Nord, unde sistemul dictatorial, axat pe „venerarea” conducătorului iubit, conţine şi elemente de sorginte confucionistă, filosofie care pune la mare preţ senioritatea şi respectul pentru autoritate. Succesiunea la putere a fost preparată în umbră, într-o manieră opacă, şi cum nu se cunoaşte personalitatea lui Kim Jong-un, existând prea puţine informaţii despre el, ambiguitatea este maximă. Oricum, este unul dintre liderii cei mai necunoscuţi ai lumii. Din punct de vedere fizic, seamănă cu bunicul său, Kim Il-sung, fiind mai înalt şi mai durduliu decât tatăl său. Din punct de vedere politic, nu există informaţii despre viziunea sa şi nici dacă va fi reformator sau, din contră, continuatorul unei linii dure. Ceea ce se ştie este că a făcut studii la un liceu în limba germană din Elveţia, Liebefeld-Steinhölzli, e un împătimit al campionatului de baschet american, NBA, a ajuns, fără paşaport, la un Disneyland în Japonia şi este protagonistul unui documentar folosit pentru îndoctrinarea soldaţilor nord-coreeni. În plus, tatăl său, Kim-Jong-il, a stat câţiva ani în umbra lui Kim-Il-sung (Kim-Ir-sen), până a se afirma. Ori, Kim-Jong-un se confruntă cu o provocare pentru care nimeni nu-l consideră pregătit. Nu trebuie uitat că bunicul său a reinventat linia politică a ţării. Una inedită, un melanj între negociere şi fermitate extremă, cum nota Sunshine Policy la începutul anilor 2000. Kim-Jong-un trebuie să adopte o altă atitudine, deşi există un cult declarat pentru Kim-Jong-il, care s-a aflat, timp de 17 ani, la putere, reprezentând, de o manieră gravă, protectorul naţiunii nord-coreene. Pentru Coreea de Nord duşmanul este Washingtonul, în urma războiului fratricid şi, mai nou, al sancţiunilor economice de la începutul anilor ’90. Opoziţie nu există şi peste un milion de nord-coreeni şi-au părăsit ţara din cauza foametei, Seulul creînd celule de integrare a refugiaţilor. O întrebare totuşi există: care poate fi rolul Chinei în următoarele luni? În opinia lui Barthelemy Courmont, profesor de ştiinţe politice la Hallym University, din Coreea de Sud, China nu poate schimba un regim foarte brutal. Situaţia ideală pentru Beijing este status-quo. A investit sume considerabile în două zone economice speciale la frontieră şi nu-şi poate risca controlul financiar al afacerilor. Reunificarea ar pune în pericol acest lucru. Nu are nici un interes să potenţeze conflictul. Aceeaşi atitudine o împărtăşeşte şi Japonia, care nu doreşte război în regiune, dar nici o Coree foarte puternică. La Seul, costul potenţial al reunificării îngrijorează. În schimb, la Washington există motive de alertă prin prezenţa militarilor americani în Coreea de Sud, prezenţă tot mai contestată de opinia publică, fiindcă dorinţa acestei ţări este de a-şi rezolva singură problemele. Cu toate acestea, conform unor surse diplomatice, SUA au fost de acord să trimită 240.000 tone de provizii, ca ajutor umanitar, în schimbul sistării programului de îmbunătăţire a uraniului şi al reîntoarcerii Coreei de Nord la masa tratativelor pentru denuclearizare.
