ABA “Jiu”: Program de investiţii de 40 de milioane de lei, în 2011

0
72

Administraţia Bazinală de Apă (ABA) “Jiu” 2011 a atras în 2011 investiţii finanţate de la bugetul de stat, din Fondul de Mediu şi prin Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în valoare totală de 39,9 milioane de lei. Pe de altă parte, 2011 “a fost un an cu mai multe evenimente plăcute decât neplăcute”, după cum a declarat, ieri, directorul ABA “Jiu”, Cosmin Călin, în cadrul unei conferinţe de presă, făcând referire la evenimentele generate de fenomenele meteorologice: “A fost secetă – acesta este un lucru neplăcut –, dar, din punctul de vedere al inundaţiilor, pentru noi a fost un an bun, pentru că nu am avut necazuri în acest sens. Au fost ceva probleme din cauza secetei mai ales pe Dunăre, cei de la Hidroelectrica au mers puţin mai slab, au fost probleme şi cu navigaţia, însă în ansamblu suntem mulţumiţi”.

Anul acesta, mai multe lucrări de regularizare şi amenajare a râurilor au fost recepţionate la nivelul ABA “Jiu”, iar altele aşteaptă să fie demarate. “S-au recepţionat câteva lucrări la Braloştiţa, la Podari, alte lucrări s-au licitat prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI). În acest program avem şapte lucrări: barajul de la Valea de Peşti (HD), apoi urmează cinci lucrări din Dolj – regularizarea râurilor Amaradia în zona localităţii Melineşti – confluenţă cu Jiu; pârâului Baboia pe sectorul Acumulare Cornu-Caraula; pârâu Pleşoiu – pe sectorul localităţii Răchita de Jos-confluenţă cu pârâul Mereţel; regularizare pârâu Urdiniţa – pe sectorul localităţii Botoşeşti-Paia – confluenţă cu pârâul Brabova şi punerea în siguranţă a barajului Caraula. În plus, mai avem o amenajarea în judeţul Mehedinţi”, a precizat conducerea Administraţiei Bazinale “Jiu”.

Zece studii de fezabilitate aşteaptă finanţare

Potrivit directorului tehnic Marin Tălău, pe lângă lucrările cuprinse în  programul de investiţii al ABA “Jiu” pe 2011, care deja au fost recepţionate, Administraţia a primit finanţări şi pentru studii de fezabilitate (SF) – zece la număr – în Bazinul Hidrografic Jiu. Toate cele zece SF-uri au fost licitate, finalizate şi depuse la ABA Jiu, urmând ca până cel târziu 10-15 ianuarie ele să fie transmise la Administraţia Naţională Apele Române pentru avizare şi apoi la Ministerul Mediului, pentru ca în anii care urmează să se caute soluţii pentru finanţarea lor. “O altă lucrare foarte importantă, începută în 2006, a fost Planul de prevenire şi diminuare a efectelor inundaţiilor, care, după finalizare, va avea ca rezultat obţinerea curbelor de inundabilitate pe majoritatea râurilor din bazinul hidrografic. Această lucrare a fost reluată în 2011, când a fost introdusă pe programul de finanţare Axa 5 POS Mediu. Valoarea contractului este de 24,8 milioane de lei, iar programul pe 2011 a fost de 11 milioane de lei. Până în prezent s-au realizat şi efectuat plăţi de 9,5 milioane de lei. Din decembrie sunt depuse cereri de finanţare pentru 552.195 de lei”, a afirmat Marin Tălău.