Duminică, 19 noiembrie a.c., Germania, prima putere europeană, a plonjat într-o criză politică inedită, care ar putea semnala crepusculul carierei politice a cancelarului Angela Merkel. În urma eşecului, la prelungitele negocieri dintre formaţiunile politice CDU-CSU, liberali (aceştia au părăsit discuţiile) şi verzi, prin poziţiile inflexibile menţinute, aşa-numita „coaliţie jamaicană” a sucombat. Teoretic. Toată Europa priveşte cu îngrijorare spre Berlin, unde se întâmplă ceea ce vedem: nu există încă o majoritate validă, configurată, aptă să guverneze. Or, aşa ceva nu s-a mai întâmplat de la formarea Republicii federale Germania în 1949. Pentru moment Angela Merkel a propus o pauză, înaintea unei noi tentative de formare a guvernului. Însă analiştii politici opinează că deja Angela Merkel îşi joacă, de acum, cariera în aceste negocieri-maraton. Scenariile posibile sunt puţine, fiindcă oricum Alternativa pentru Germania (AfD), partid de extremă dreaptă, şi Die Linke (stânga radicală), deşi prezente în Bundestag, nu intră în discuţie. Unica opţiune validă rămâne invitarea social-democraţilor (SPD) la guvernare, adică reconfigurarea „marii coaliţii”, cum s-a întâmplat în 2005 şi 2013. Dar refuzul pare ferm. Martin Shultz, liderul SPD, s-a exprimat cu claritate: „Electoratul a votat împotriva marii coaliţii”. Un punct de vedere similar a exprimat şi Andreea Nahles, preşedinta grupului social-democrat din Bundestag. În acest demers, al său, Angela Merkel poate conta pe preşedintele german Frank Walter Steinmeier, un fost social-democrat, care duminică a avertizat asupra riscului unor noi alegeri, care ar fi favorabile doar AfD. Ar mai exista pe hârtie, cel puţin, şi posibilitatea unui guvern minoritar, dar într-un asemenea context este greu de crezut că Germania ar putea rămâne locomotiva Europei. Liberalii prin liderul lor, Christian Lindner, au spus ce aveau de spus: preferă să nu guverneze decât să o facă rău. Neînţelegerile s-au dovedit de neînduplecat pe chestiunile de imigraţie, azil şi integrare, mediu şi tranziţie energetică, fiscalitate în Europa, educaţie. Angela Merkel, epuizată după ultima rundă de negocieri, şi-a anulat întâlnirea oficială de ieri cu premierul olandez Mark Rutte. Anticipările sunt fireşte riscante. Sigur că Angela Merkel poate propune, cum scrie presa germană, o moţiune de încredere în Bundestag, unde nu are majoritatea, şi păţeşte ceea ce a păţit şi Gerhard Schroder, în 2005. Cancelarul, fără a fi validat de actualul Bundestag, poate conduce sine die un guvern, dar numai pe afaceri curente. Dacă preşedintele Republicii federale propune un cancelar, care nu obţine majoritatea absolută, deputaţii au la dispoziţie 14 zile pentru găsirea unui alt candidat. Dacă nici acesta nu reuşeşte să-şi sistematizeze o majoritate parlamentară, deci „nu trece”, adică nu obţine majoritatea absolută, Bundestagul trebuie dizolvat şi sunt convocate în 60 de zile alegeri anticipate. Adică la începutul anului viitor. Numai că nici alegerile legislative nu sunt o soluţie promiţătoare, fiindcă nimeni nu garantează alte rezultate decât cele înregistrate la scrutinul precedent. Încercat în bătălii politice, Frank Walter Steinmeier, a declarat pentru „Die Welt” că nu îşi poate imagina ca partidele angajate în negocieri să-şi asume riscul provocării unor noi alegeri. Care par, pentru nu puţini, iminente.