180.000 de lei pentru Festivalul „Adrian Păunescu”

0
467

adrian paunescu 1Primăria Craiova organizează, între 1 şi 3 decembrie, cea de-a IV-a ediţie a Festivalului „Adrian Păunescu”. Manifestările dedicate poetului vor fi găzduite în Piaţa „Fraţii Buzeşti” din Centrul Vechi al Craiovei.

Pentru organizarea acestui eveniment, municipalitatea se asociază cu Fundaţia „Constantin” a fiului poetului Adrian Păunescu, Andrei Păunescu, proiectul de hotărâre în acest sens fiind propus spre aprobarea consilierilor municipali, în şedinţa de joi. „Festivalul Internaţional „Adrian Păunescu” se află deja la cea de-a IV-a ediţie şi prin organizarea lui, se urmăreşte continuarea unei tradiţii începute în anul 2013 la Craiova, localitate de care se leagă o parte importantă a vieţii, educaţiei, activităţii şi implicării publice ale poetului Adrian Păunescu”, motivează autorităţile locale promovarea acestei iniţiative culturale.

În calitate de co-organizator al evenimentului, municipalitatea a alocat şi suma de 180.000 lei, inclusiv TVA, de la bugetul local, care vor acoperi cheltuielile de cazare, transport şi onorarii pentru invitaţi, organizare spectacole: sceno-tehnică, lumini, sunet, servicii de restaurant, materiale de promovare, simpozioane, lansări de carte, premii, diplome, flori. De asemenea, Primăria Craiova va pune la dispoziţie, cu titlu gratuit, Piaţa „Fraţii Buzeşti” din Centrul vechi, locul de desfăşurare al festivalului.

Tudor Gheorghe, Nicu Alifantis şi Horaţiu Mălăele, printre invitaţi

Potrivit municipalităţii, evenimentul cultural va fi unul de excepţie care va reuni poezia, muzica, dialogul, dezbaterile ştiinţifice. Festivalul va reuni atât personalităţi consacrate ale vieţii publice, precum Tudor Gheorghe, Nicu Alifantis, Horaţiu Mălăele, dar şi noi talente şi valori, organizatorii acestui festival propunându-şi, în acest fel, să sprijine şi generaţia tânără să se afirme.

De asemenea, în cele trei zile de festival, organizatorii spun că vor încerca să reîmprospăteze în memoria contemporaneităţii operele şi ideile relevante marca „Adrian Păunescu”, mai cu seamă cele care au legătura cu oraşul care i-a fost atât de drag şi de apropiat – Craiova, precum: imnul sportiv „Cântec pentru Oltenia”, poezia şi cântecul „Craiova, my love”, poemul şi cântecul „Stelele Sudului”, poeziile „Scrisoare către Ilie Balaci”, „Toamna la Craiova”, „Imn pentru Dăbuleni”, „Balada pentru Amza Pellea”, „Dinspre Dunăre încoace”.

***

Accesul în sălile de spectacole va fi liber pentru public şi se va face pe bază de invitaţii, care pot fi solicitate de la Agenţia Teatrului Naţional „Marin Sorescu” (tel. 0251.413.677) şi de la Agenţia Filarmonicii „Oltenia” (tel. 0351.414.697).adrian paunescu

Programul festivalului:

1 decembrie

  • Ora 14.00, Muzeul de Artă (Sala Oglinzilor): Deschiderea festivalului.
  • Ora 18.00, Piaţa „Fraţii Buzeşti” din Centrul Vechi: spectacol Remember Cenaclul Flacăra, cu artiştii Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, George Nicolescu, Magda Puskas, Emeric Imre, Valentin Moldovan, Cristian Buică, Vasile Mardare, Walter Ghicolescu, Mădălina Amon, Generaţia Folk, Vanghele Gogu, Andrei Păunescu şi trupa Totuşi…

2 decembrie

  • Ora 12.00, comuna Bârca-Dolj: Vizită şi spectacol de muzică şi poezie.
  • Ora 19.00, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”: Concertul extraordinar „Declaraţie de dragoste” (pe versuri de Adrian Păunescu), susţinut de Tudor Gheorghe.

3 decembrie

  • Ora 11.00, Filarmonica „Oltenia”: Simpozion literar „Adrian Păunescu – poetul şi omul cetăţii”, urmat de o seară de excepţie, cu recitaluri susţinute de Horaţiu Mălăele (ora 18.00) şi de Nicu Alifantis & Fragil (ora 19.00).