Copiii de la Şcoala „Decebal” au adus bucurie, pentru câteva clipe, celor suferinzi

0
110

Ieri, la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova,  copiii Şcolii Gimnaziale „Decebal”, părinţii acestora şi cadrele didactice au arătat că au suflet. Aceştia au oferit, pacienţilor din Clinicile de Hematologie şi Cardiologie, pungi cu fructe, iar cantina unităţii medicale a primit legume. Întreaga cantitate, câteva sute de kg, a provenit din donaţiile elevilor, acţiunea de ieri fiind cea de-a III-a de acest gen, la „Filantropia”.

Animaţie , ieri, la Şcoala „Decebal” din Craiova. Elevi din toate clasele, însoţiţi de cadre didactice şi părinţi, participau la o acţiune pornită din inimă – un strop de alinare suferinţei celor internaţi la „Filantropia”, prin catităţile însemnate de legume şi fructe donate. „Acţiunea face parte din Strategia Naţională de Acţiune Comunitară (SNAC), iar parteneriatul nostru cu Spitalul „Filantropia” durează din 2013 şi se desfăşoară sub titulatura „Mereu alături de cei în suferinţă”. Şi înainte am mai avut astfel de acţiuni, inclusiv la Centrul Medico-Social din comuna Brabova. Nu puteam realiza aceste lucruri fără participarea elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice , care ne-au ajutat tot timpul, în astfel de manifestări de suflet. Au dat dovadă de o receptivitate ieşită din comun şi le mulţumim pentru aceasta. Coordonator a fost doamna învăţătoare Simona Filip, cea care a fost şi este sufletul acţiunii. Prin ceea ce am realizat, am vrut să aducem o alinare suferinţelor pacienţilor internaţi şi sunt convinsă că am reuşit ”, a declarat prof. Angelica Nuţă, director al Şcolii „Decebal”.

Aprecieri de peste tot

Acţiunea de ieri face parte din „Săptămâna fructelor şi legumelor donate”, fiind strânse câteva sute de kg care au ajuns la pacienţi. Copii s-au arătat entuziasmaţi de ceea ce fac şi fiecare încerca să fie de folos după posibilităţi, cei din clasele mici fiind cei mai săritori. Când au primit, din mâna elevilor pachetele cu fructe, pacienţilor le-au dat lacrimile, indiferent de vârstă, semn că nu au fost uitaţi. „Le mulţumim din suflet celor de la Şcoala „Decebal”, care au arătat că oferă din suflet aceste daruri şi că le alină suferinţele celor internaţi. Este al treilea nostru an de parteneriat cu unitatea şcolară şi nu putem decât să fim mai mult decât satisfăcuţi. Aceşti copii, împreună cu părinţii şi profesorii lor, au arătat ce înseamnă să fii aproape de cei aflaţi în situaţii grele”, a precizat Mariana Coandă, director de îngrijiri medicale al Spitalului Clinic Municipal „Filantropia”. Unul dintre părinţii prezenţi ieri la acţiune,  Gabriela Rădulescu, a menţionat: „Am două fetiţe la această şcoală, şi este al doilea an în care particip la astfel de manifestare. Toţi trebuie să fim alături de cei care au probleme de sănătate şi nu cred că este un efort prea mare ca să dăm o mână de ajutor. Am participat cu tot sufletul, atât eu cât şi fetiţele la acţiune şi o vom face ori de câte ori va fi nevoie”. Pentru câteva zeci de minute, copiii au adus, ieri, un strop de bucurie în sufletele celor care încearcă să învingă boala.