Mihai Fior la întâlnirea cu cadrele medicale: „E nevoie de o viziune nouă, constructivă în domeniul sănătăţii”

0
718

Mihai Fifor, secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, candidat USL pentru un mandat de senator în Colegiul 2 din Craiova, a participat, ieri, la întâlnirea cu cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. Alături de Mihai Fifor, la eveniment au fost prezenţi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Răzvan Vulcănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, dar şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan.

Cu acest prilej, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat că: “Suma pe care o vom folosi în vederea ridicării şi dotării unei clinici de chirurgie cardio-vasculare în faţa Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, o clădire pe două etaje, 1.500 metri pătraţi, este nicidecum o cheltuială, ci o investiţie serioasă în serviciul oamenilor”.

Candidatul USL, Mihai Fifor, a salutat iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, de a reuni la masa discuţiilor atât cadrele medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, cât şi importanţi factori decidenţi la nivel statal: «Prezenţa secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Răzvan Vulcănescu, fiind o dovadă în această direcţie. E nevoie de o viziune nouă, constructivă în domeniul sănătăţii. Banii publici trebuie folosiţi eficient în vederea construcţiei de noi spitale, respectiv în vederea dotării actualelor instituţii cu echipamente performante, de ultimă generaţie. Ignorarea cu bună ştiinţă a sistemului de sănătate, închiderea spitalelor şi scumpirea accelerată şi injustă a actului medical, sunt tot atâtea manifestări ale unor politici insensibile, neperformante şi profund antisociale practicate de guvernările „Traian-Boc”. Promovarea de politici sociale sustenabile care să ofere liberul acces la sănătate, este una din ţintele mele, unul din obiectivele mele PENTRU OAMENII CRAIOVEI!».