Olanda a votat din nou împotriva României

1
361

Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.

Cu toate acestea aderarea la Schengen este în continuare posibilă, în pofida votului din Parlamentul Olandei.

Preşedintele Iohannis, prezent la reuniunea Consiliului European, a declarat că că România are o şansă de a adera la spaţiul Schengen, dar nu o garanţie. El a subliniat că rezultatul misiunii de evaluare care a fost în România este unul foarte bun, dar că mai sunt chestiuni ce trebuie în continuare clarificate.

„Aderarea la Schengen este mult dorită de noi, şi după cum cred că este un fapt cunoscut de 11 ani, noi îndeplinim, practic, cerinţele tehnice. Aderarea nu s-a realizat fiindcă până la urmă există şi un vot politic în JAI care nu a avut loc până în momentul de faţă. Acum există o fereastră de oportunitate, adică avem o şansă, însă nu avem o garanţie. Ca să maximizăm şansele noastre am întreprins foarte multe demersuri”, a spus şeful statului înainte de a participa la reuniunea Consiliului European.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, nu concepe ca un alt stat european, care ne este prieten în cadrul UE, să decidă politic fără să aştepte, în primul rând, raportul experţilor de la JAI.

„Eu nu concep ca un alt stat european, mai ales, care ne este prieten în cadrul UE să decidă politic fără să aştepte, în primul rând, raportul experţilor la JAI în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen, să luăm decizii politice şi să facem o nedreptate românilor şi României, mai ales după ce atât statul român, dar mai ales românii s-au implicat în gestionarea situaţiei din Ucraina şi mai ales cât am ajutat să scoatem peste 50% din producţia de grâne a Ucrainei, atât de necesară mai ales pentru nordul Africii, pentru a nu se crea o criză alimentară”, a spus Ciolacu.

1 COMENTARIU

  1. Vocea pricoliciului Ciolacu mi-a readus in minte ,,dogma” articolului 19 din Declaratia universala a drepturilor omului care apartine ONU si precizeaza ca,,orice individ are dreptul la libertatea de opinie si de expresie”(am vazut asta in perioada pandemiei cand se duse dracului orice drept, caci cei starmbi ne strambau cu restrictii de tot felul!). Asa ca daca ascultam ce iese din gura lui Ciolacu ,de meserie actuala politician, ar trebui sa vedem acest articol 19 prin prisma imperativului politic:,,orice individ AR TREBUI SA AIBE dreptul la libertatea de opinie si expresie”! ,,Si asta ar fi perfect rezonabil ”a zis istoricul evreu Harari! Acest om a mai spus(dar nici Ciolacu si nici guvernul olandez) nu stiu ,,ca simtul nostru privind justitia s-a perimat de mult timp”!
    P.S. Uite ca nici,, Cuvantul Libertatii” nu mai scrie la faimoasa sa rubica ,,Sanatate” nimic despre Covid! Macar sa le spuna alaora din Olanada ca la noi Covidul s-a dus pe apa Jiului de prin mai 2022!

Comments are closed.