Centura municipiului Craiova – Varianta Sud, debut greoi și progres aproape inexistent

0
652

La începutul acestui an, proiectul de construire a centurii municipiului Craiova – Varianta Sud DN 56 – DN 55 – DN 6 şi-a aflat în sfârșit câștigătorul : RIZZANI DE ECCHER SpA Pozzuolo del Friuli, o societate italiană fără istoric în România până la acel moment. Este vorba de un contract de 133.438.023,20 lei fără TVA (aproximativ 26 de milioane de euro), iar termenul de finalizare, 15 luni. Specialiști din domeniu spun că lucrarea este subevaluată, iar dacă prin absurd, antreprenorul s-ar încadra în bugetul asumat, lucrările ar urma să aibă o calitate îndoielnică. De altfel, DOMARCONS SRL, unul dintre contracandidații RIZZANI DE ECCHER SpA în cursa pentru obținerea contractului, s-ar fi retras pentru că și-a dat seama că lucrările nu pot fi executate la prețul solicitat de autoritatea contractantă.

După ce politicienii și nu numai s-au felicitat, au început să apară și adevăratele probleme. În primul rând, italienii nu s-au grăbit să constituie garanția de bună execuție, iar autoritățile păreau cel puțin nehotărâte în ceea ce privește asigurarea finanțării investiției. După numeroase discuții și întârzieri semnificative în concretizarea celor asumate, doar notificarea primită de antreprenor cu privire la iminența rezilierii contractului pe care nici nu se uscase cerneala i-a mobilizat pe italieni să asigure viitoarele lucrări prin depunerea garanției de bună execuție.  Autoritățile au reușit într-un final să încadreze finanțarea viitorului segment rutier ce va lega principalele trei drumuri naționale ale oltenilor pe coordonatele Programului Operațional de Infrastructură Mare 2014-2020.

În al doilea rând, proiectul tehnic și implicit autorizația de construire., care este una parțială (etapa I) emisă de ministerul de resort. Mai exact, proiectul tehnic elaborat în baza unui studiu de fezabilitate făcut din birou cu ani în urmă implică suprapunerea viitoarei variante de ocolire a municipiului Craiova cu o serie de puțuri de extracție țiței aflate în proprietatea OMV. Chiar și în aceste condiții, constructorul și toți cei implicați în proiect au dat dovadă de bunăvoință și din luna mai au fost startate lucrările pe sectoarele autorizate.

Astăzi, situația pe șantier nu este deloc una bună – lucrările se apropie timid de o cotă de 3%, în condițiile în care, raportat la perioada scursă până în prezent și intervalul convenit pentru finalizarea lor, ar fi trebuit să înregistreze o valoare de 23%. Mai mult, în zona în care a fost proiectată una dintre viitoarele parcări ale variantei ocolitoare a fost identificată o conductă de transport gaze, realizarea operațiunilor de protejare a acesteia implicând golirea volumului de gaz existent și despăgubirea TRANSGAZ cu ”doar” 1,4 milioane de lei. De parcă cele menționate deja nu ar fi fost de ajuns, pe lângă elaborarea unei noi soluții tehnice, emiterea autorizației de construire – faza II depinde și de publicarea unei Hotărâri de Guvern pentru efectuarea unor exproprieri suplimentare…

Până la acest moment, antreprenorul italian a încasat pentru operațiunile efectuate contravaloarea unei facturi de circa 200.000 lei și așteaptă avizul beneficiarului pentru o a doua, în sumă de 750.000 lei. Problema este însă că, potrivit graficului de lucrări asumat, până în prezent, constructorul ar fi trebuit să execute lucrări în valoare de circa 14 milioane de lei.

Va reuși oare antreprenorul să recupereze întârzierile semnificative înregistrate și să închidem bucla de asfalt în jurul Craiovei sau sperăm într-o minune care nu va fi înfăptuită prea curând?