Moartea lui Jamal Khashoggi, în versiunea saudită

0
349

Arabia Saudită a admis, sâmbătă, la 17 zile de la dispariţia lui Jamal Khashoggi, că jurnalistul saudit a fost ucis la 2 octombrie a.c. în interiorul consulatului din Istanbul, în urma unei altercaţii între jurnalistul dizident şi cei cu care a discutat. Această versiune, oferită în noaptea de sâmbătă spre duminică, de procurorul general saudit, a permis recunoaşterea oficială din partea saudită, a decesului. La trei zile după dispariţia lui Jamal Khashoggi, prinţul moştenitor şi omul forte de la Ryad, Mohammed Bin Salman (MBS), afirmase pentru agenţia Bloomberg că nu are cunoştiinţă de soarta lui Jamal Khashoggi şi că acesta a plecat totuşi din consulatul saudit după ce intrase. Întrebarea imediată pe care jurnaliştii şi-au pus-o este următoarea: dacă a decedat într-o încăierare la care se face trimitere, de ce corpul victimei nu a fost pus la dispoziţia familiei. Regatul saudit a dictat însă primele sancţiuni: generalul Ahmad al Assiri, numărul doi al serviciilor de informaţii şi Saoud al Qahtani, considerat eminenţa cenuşie a lui MBS, au fost destituiţi, alte 18 persoane au fost arestate. Ahmad al Assiri, francofon, cu studii la Saint Sir şi Saoud al Qahtani nu puteau lua vreo decizie fără a avea undă verde de la MBS. Vorbitor curent de franceză, engleză şi arabă, Ahmad al Assiri asista la reuniunile prinţului moştenitor cu demnitari străni aflaţi în vizită în regat. Om cheie al anturajului prinţului moştenitor, Saoud al Qahtani a condus centrul de studii şi afaceri mediatice, o unitate operantă la nivelul curţii regale, înainte de a fi numit „consilier media”  al regelui. Potrivit unor surse saudite, Saoud al Qahtani (40 de ani) a condus campania de propangandă online contra adversarilor regatului, precum Qatarul şi Iranul. Cu 1,3 milioane de urmăritori pe Tweeter, acest înalt oficial este cunoscut pentru mesajele ostile la adresa dizidenţilor şi rivalilor. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut o acnhetă rapidă, aprofundată şi transparentă asupra decesului ziaristului. La vârsta de 83 de ani, regele Salman al Arabiei Saudite se află în faţă unei probleme delicate, pentru păstrarea credibilităţii internaţionale şi de piesă importantă în stabilitatea Orientului Mijlociu, fiindcă afacerea poate degenera într-o criză majoră între Regat şi aliaţii occidentali, după ce Donald Trump a cerut acces la înregistrări „dacă există”, Mike Pompeo, secretarul de stat american, dezminţise informaţiile din media potrivit cărora avusese acces la aceste presupuse înregistrări.