Reacţia Serviciului Român de Informaţii

0
380

Serviciul Român de Informaţii a emis un comunicat de presă prin care anunţă că instituţia a trimis deja două trei informării către Comisia de Control a SRI din Parlamentul României. “Directorul Serviciului Român de Informaţii, domnul Eduard Hellvig, a dispus transmiterea, în această săptămână, a trei comunicări către Comisia pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI cu privire la ultimele elemente apărute în spaţiul public şi care vizau activitatea Serviciului.

Prima comunicare se referă la solicitarea altui for parlamentar, Comisiei specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi rezultatul scrutinului prezidenţial.

În această comunicare, SRI a motivat caracterul clasificat al documentelor trimise anterior şi a adus completări cu elemente neclasificate care pot fi transmise de către Comisia de control a SRI către Comisia specială.

Cea de-a doua comunicare se referă la afirmaţiile din spaţiul public privind gestionarea arhivei SIPA, iar SRI a trimis Comisiei o informare completă privind acest subiect.

Ultima comunicare se referă  la expunerile publice cu legătură la declaraţiile lt.col.(r) DRAGOMIR DANIEL. În acest caz, SRI a solicitat Comisiei de control transmiterea oricăror elemente concrete deţinute, în vederea derulării investigaţiilor şi cercetărilor aprofundate în cadrul unei comisii interne de verificare care a fost dispusă anterior de directorul SRI, domnul Eduard Hellvig.

SRI rămâne ferm în ceea ce priveşte transparentizarea instituţională şi respectarea procedurilor de evaluare şi control intern”