„Albă ca Zăpada” şi „Jocuri magice” – poveştile săptămânii la „Colibri”

0
49

Colibri - Alba ca ZapadaZiua de sâmbătă, 22 octombrie, aduce în scena Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”, de la ora 18.00, spectacolul „Albă ca Zăpada”, adaptare după Fraţii Grimm, scenariul şi regia Iulia Cârstea. Scenografia este o creaţie a maestrului Eustaţiu Gregorian, iar muzica îi aparţine lui Alin Macovei-Moraru. În distribuţie îi regăsim pe actorii Adriana Ioncu, Oana Stancu, Iulia Cârstea, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Alis Ianoş şi Emanuel Popescu. Duminică, 23 octombrie, la ora 11.00, se deschid porţile teatrului pentru „Jocuri magice”, un spectacol interactiv despre prietenie şi valorile ei, cu actorii Adriana Ioncu, Alla Cebotari şi Emanuel Popescu. Regizorul spectacolului este Titus Jukov, iar scenografia este o creaţie Vladimir Cantor. Biletele se pot procura de la Agenţia „Colibri”, deschisă de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. Costă 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.Colibri - Jocuri magice