NATO consideră necesară desfăşurarea unei operaţiuni militare de anvergură împotriva Statului Islamic

0
518

Este necesară desfăşurarea unei operaţiuni militare internaţionale de largă anvergură pentru anihilarea organizaţiei teroriste Statul Islamic (SI), a declarat secretarul general-adjunct al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Alexander Vershbow, citat ieri de biroul de presă al organizaţiei, informează TASS. “Contracararea acestei ameninţări necesită eforturi multinaţionale, care să cuprindă un cerc larg de măsuri variate. Sunt necesare acţiuni militare de urgenţă pentru slăbirea grupării SI şi înfrângerea ei şi pentru restabilirea potenţialului forţelor de securitate irakiene şi al altor forţe locale”, a declarat Vershbow la Abu-Dhabi (Emiratele Arabe Unite), în cadrul unei conferinţe pe marginea stabilităţii strategice. Potrivit lui Vershbow, gruparea SI creează “ameninţarea exportării terorismului” în ţări ale NATO şi UE şi “reprezintă, în acest fel, o ameninţare fundamentală pentru securitatea şi stabilitatea tuturor ţărilor noastre”. De asemenea, acesta a subliniat importanţa de a stopa afluxul de mercenari străini în Siria şi Irak, precum şi de a nu admite ca aceştia “să semene haos odată reveniţi acasă”. “Trebuie să stopăm sprijinul financiar pentru SI şi activitatea sa criminală”, a subliniat Vershbow.

Secretarul de stat american John Kerry a sosit, ieri, în Indonezia, pentru a participa la ceremonia de învestitură a preşedintelui Joko Widodo şi pentru a încuraja ţările din Asia de Sud-Est să-şi intensifice eforturile în lupta împotriva organizaţiei SI, relatează AFP. Kerry urma să se întâlnească cu premierul malaezian, Najib Razak, cu premierul din Singapore, Lee Hsien Loong, sultanul din Brunei şi ministrul de Externe filipinez, Albert del Rosario. Există numeroase temeri că atracţia exercitată de SI ar putea conduce la apariţia unei noi generaţii de extremişti islamişti gata să lupte alături de această grupare teroristă şi care ar putea comite atentate la întoarcerea lor în ţările din regiunea Asiei de Sud-Est. Aflate în fruntea coaliţiei internaţionale, SUA şi-au intensificat atacurile aeriene împotriva SI, care controlează vaste teritorii din Irak şi Siria.