Cârţu: „Nu avea voie să facă henţ în zid!” / Altoiţi de Varga

0
592

La doar câteva zile după ce a împlinit 30 de ani, mijlocaşul Craiovei a avut o prestaţie modestă în meciul cu Chiajna, fiind înfierat şi de staff-ul tehnic după henţul comis în careu la începutul jocului

Golul egalizator venit în ultimul minut al meciului cu Concordia Chiajna a readus optimismul în rândul staff-ul craiovean, care rămâne invincibil şi după acest meci. Directorul tehnic Sorin Cârţu era bucuros la final de revederea cu fostul său jucător de la Pandurii, Raskovic, şi supărat pe Varga, noutatea pe care a aliniat-o în formula de start, dar care a comis henţul din startul jocului. În schimb, înlocuitorul lui Varga, Nuno Rocha, a scos eliminarea lui Stan şi a obţinut şi penalty-ul din finalul jocului.

 „Ne propusesem să câştigăm această partidă, dar când faci un cadou în minutul 7, cum l-am făcut noi cu penaltiul, atunci totul se plăteşte. În momentul când intri într-un zid trebuie să-ţi asumi responsabilităţile, nu trebuie să-ţi aperi faţa cu mâna. Varga ştia că asta se pedepseşte cu penalti şi nu avea voie să fac ă aşa ceva. Până la urmă, e bine că au putut să treacă peste, pentru că nu e uşor să joci  cu handicap şi să încerci să revii. Poate că dacă am fi egalat mai devreme, am fi obţinut victoria. Spun asta pentru că în repriza a doua portarul nostru nu a avut ce apăra. E bine că rămânem neînvinşi la acest al şaselea joc de când suntem împreună, dar e puţin pentru ceea ce ne propusesem. La modul cum s-a jucat, era absolut nedreaptă o înfrângere. Nu am fost  inferiori cu nimic, ca să zici că am câştigat un punct“.

Şi Emil Săndoi a acuzat intervenţia cu mâna a lui Varga, catalogând- o „copilărească”, deşi mijlocaşul a împlinit 30 de ani cu câteva zile înaintea jocului cu Chiajna. Săndoi admite că echipa a jucat slab în prima parte, dar s-a declarat mulţumit că el şi Cârţu au rămas neînvinşi şi după acest joc. „Ştiam de la bun început că vom avea un meci foarte greu, Chiajna este o echipă disciplinată, care închide foarte bine culoarele. Am avut şi o doză mare de neşansă, pentru că am început meciul de la 1-0 pentru adversar, pe o greşeală copilărească pe care am făcut-o şi de acolo lucrurile s-au complicat. Am avut o primă repriză destul de modestă, în care nu am fost inspiraţi. Cred că pe parcursul jocului am început să ne recâştigăm încrederea. Am avut o repriză a doua în care ne-am creat mai multe oportunităţi. Până la urmă este bine că am reuşit să egalăm pe final de joc . Făcând un calcul, din 15 puncte posibile de când suntem noi la echipă am reuşit să obţinem 11. Sunt trei victorii şi două rezultate de egalitate. Sperăm să recuperăm punctele pierdute astăzi în partidele care urmează. Dacă nu am fi făcut greşeala de la începutul jocului, cred că am fi reuşit să câştigăm“. Antrenorul Universităţii este convins că va găsi cea mai bună soluţie în centrul liniei defensive la jocurile viitoare, în pofida numeroaselor accidentări: „Ne-am confruntat cu probleme de lot şi văd că le avem în continuare. Din cinci fundaşi centrali pe care îi aveam l-am pierdut pe Izvoranu în primă fază, pe Kay şi acum pe Acka. Am rămas cu doi fundaşi centrali din cinci. Aşa cum nu ne-au ocolit eliminările, aşa nu ne ocolesc accidentările. Dar aceasta este situaţia, vom fi obligaţi să compensăm prin prezenţa altor jucători. Vom găsi  soluţiile până la jocul cu Braşov“.