Stagiul de pregătire după facultate ar putea deveni obligatoriu

0
364

E vorba de o perioadă de şase luni pe care absolvenţii de studii superioare trebuie să o petreacă într-o companie. Aceştia îşi vor aprofunda cunoştinţele teoretice şi vor învăţa, practic, ce înseamnă meseria respectivă. Şi angajatorul va avea de câştigat. Acesta va primi 250 de lei pentru fiecare tânăr şcolit în firmă. Dacă absolventul va fi dat afară înainte de termenul de șase luni, patronul va fi obligat să restituie banii. Statistica arată că din cei peste 400.000 de şomeri înregistraţi, la ora actuală, la nivel naţional, aproximativ 3.500 sunt cu studii superioare. În acest moment, stagiatura este legalizată doar pentru medici, avocaţi şi notari.