Luna trecută, prefectul județului Dolj, Nicușor Roșca, a inspectat, alături de directorul adjunct întreținere DN și autostrăzi al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, Valentin Brasfaleanu, șantierul drumului expres pe Tronsonul I, unde lucrările sunt executate de Tirrena Scavi, dar, din păcate, sunt întârziate.Motivele întârzierii le-am prezentat și noi într-un amplu material publicat săptămâna trecută în ediția online a ziarului “Cuvântul Libertății” și pe pagina de facebook a ziarului, sub titlul “Când vom circula pe Drumul Expres Craiova-Pitești”
https://cvlpress.ro/15.09.2021/cand-vom-putea-circula-pe-drumul-expres-craiova-pitesti/
Împreună cu Dacian Dăncilă, șeful de șantier, prefectul Nicușor Roșca a mers pe cei 17,7 km ai primului tronson de drum expres pentru a analiza stadiul lucrărilor. “Se lucrează pe toată lungimea tronsonului. Dacă lunile trecute lucrările decurgeau în ritm de melc, de data aceasta am văzut sesizat o îmbunătățire. Cu toate acestea, am solicitat o mobilizare de oameni și utilaje. La ora actuală, zilnic sunt în șantier peste 320 de persoane care intervin cu ajutorul a peste 190 utilaje. Au ajuns la un stadiu de execuție de 31 la sută din lucrare, iar în unele zone a fost pus și stratul de susținere pe care urmează să fie turnat primul covor asfaltic. Voi inspecta periodic acest șantier pentru că îmi doresc să fie recuperată perioada în care lucrările nu au mers așa cum ne-am planificat”, a precizat prefectul județului Dolj, Nicușor Roșca, la începutul lunii trecute, în urma vizitei pe șantier.
Ieri, reprezentantul Guvernului în teritoriu, a spus că deși lucrările au mai avansat, tot nu merg așa cum ar trebui. Și pentru că a sesizat și un interes din partea presei pe acest subiect, săptămâna viitoare, va face o nouă inspecție pe șantierul drumului expres Craiova-Pitești și va invita și presa. “Când a venit premierul, lucrările erau foarte întârziate, luna trecută era ceva mai bine, dar cred că trebuie să intensificăm vizitele. Am citit și ceea ce s-a scris în ziarul dumneavoastră, motiv pentru care, săptămâna viitoare mă voi deplasa iarăși în șantier. Voi invita și presa să-mi fie alături. Există un interes mare să terminăm la timp acest drum”, a precizat Nicușor Roșca, prefectul județului Dolj.