Trei elevi români au fost premiaţi la Dublin

0
446

Cei mai buni inovatori aflaţi la început de drum, din Europa şi nu numai, au fost premiaţi săptămâna aceasta, la Dublin, Irlanda. La gala Concursului UE pentru tineri cercetători 2018 (EUCYS), au urcat pe podium, alături de echipe din diferite colţuri ale lumii, trei elevi români cu vârste între 17 şi 18 ani.

450 de milioane de hard disk-uri de 1TB, stocate într-un gram de ADN, totul la un cost de întreţinere de doar 10 € pe an – este alternativa la serviciile de stocare digitală propusă de Alexandru Liviu Bratosin, Petru Molla şMihnea Vlad Bojian, elevi care urmează cursurile Liceului Francez din Bucureşti. Proiectul intitulat “DNAdrive”, care le-a adus locul al doilea, propune exploatarea sistemului imunitar al unei anumite tulpini bacteriene pentru a “scrie” informaţie în genomul bacterian.

Cele trei echipe de pe locul 1 primesc fiecare câte 7.000 euro

 Premiul I le-a revenit echipelor: Adrian şi Anna Amelie Fleck din Germania (cu un proiect privind utilizarea amidonului în crearea costumelor de protecţie folosite în motorsport şi nu numai), Nicolas Fedrigo din Canada (îmbunătăţirea procedurii medicale de fuziune spinală) şi Brendon Matusch din Canada (pentru utilizarea conceptului de învăţare automată în construirea unei maşini autonome de nivel 2). Cele trei echipe de pe locul 1 primesc fiecare câte 7.000 euro, următoarele trei, de pe locul secund, primesc fiecare 5.000 euro, în timp ce echipele de pe ultima treaptă a podiumului au asigurat câte un premiu de 3.500 euro. 

EUCYS a fost înfiinţată de Comisia Europeană în 1989

Alte premii oferite includ excursii la Forumul ştiinţific internaţional pentru tineret de la Londra şi la Seminarul ştiinţific internaţional pentru tineret de la Stockholm, precum şi premii de la sponsori privaţi. Tinerii vor mai putea vizita Centrul Comun de Cercetare (serviciul ştiinţific intern al Comisiei Europene), Eiroforum (grupul paneuropean al organizaţiilor de cercetare) sau Intel ISEF din SUA. EUCYS a fost înfiinţată de Comisia Europeană în 1989 pentru a încuraja cooperarea şi schimbul de informaţii între tinerii oameni de ştiinţă, care au astfel ocazia de a fi ghidaţi de unii dintre cei mai importanţi cercetători din Europa. Concursul urmăreşte să sprijine, la nivel naţional, eforturile de atragere a tinerilor către ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică (STEM) şi, în cele din urmă, să-i încurajeze să aleagă cariere în acest domeniu. Numărul tinerilor oameni de ştiinţă participanţi în această competiţie a crescut la circa 150 la fiecare ediţie, de la 53 în 1989, când a avut loc primul concurs.

 

Carlos Moedas, comisarul european pentru cercetare, ştiinţă şi inovare :

Felicit călduros câştigătorii concursului de anul acesta pentru realizările lor fantastice. Este încurajator să vadă atât de mult talent la aceşti tineri cercetători şi inovatori. Ei reprezintă viitorul Europei – cu descoperirile şi inovaţiile lor extraordinare vom putea să răspundem mai bine la marile provocări şi să asigurăm prosperitatea şi bunăstarea Europei“.