Timişoara, gazda celei mai puternice competiţii de fizică din Europa

0
685

La finele acestei săptămâni, Timişoara va găzdui unul dintre cele mai importante concursuri de fizică : „European IYPT– Juniors Training” (European International Young Physicists Tournament – Juniors Training). Competiţia face parte din lista „Olimpiadelor şi Concursurilor Şcolare Internaţionale ce se vor organiza şi desfăşura în România”. Din echipa care va reprezenta România, doi elevi sunt din Craiova : Giulia Maria Bulugean, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi Erminia Popa, clasa a XI-a, Colegiul Naţional Carol I.

În anul 2020, România va fi gazda celei mai puternice competiţii de fizică din lume iar oraşul ales pentru desfăşurarea acesteia va fi tot Timişoara. Este vorba de concursul IYPT (International Young Physicist Tournament), un “turnir” al tinerilor fizicieni – elevi de liceu – de pe toate continentele, concursul fiind iniţiat de Rusia. Procedura de acceptare în rândul ţărilor competitoare este foarte strictă, România parcurgând toate etapele necesare pentru a fi admisă să participe efectiv la competiţie în calitate de IMO (IYPT Member Organization), iar cel care a făcut toate demersurile este prof. dr. Sandu Golcea, care este şi vicepreşedinte al Asociaţiei Profesorilor de Fizică din Învăţământul Preuniversitar din România.

La ediţia din acest an, care a avut loc în China, eleva Erminia Popa a reprezentat echipa României. IYPT, organizat prin alternanţă în ţări asiatice şi europene, este cel mai sever concurs de fizică dintre cele organizate în momentul de faţă, urmat de APhO (Asian Physics Olympiad) din Asia şi de olimpiada internaţională de fizică IPhO (International Physics Olympiad). Este conceput sub forma unui „debate” pe probleme de fizică şi există un singur câştigător, în sistem cupă.