Infrastructura rutieră, o prioritate pentru Primăria Craiova

0
464

Administrația locală a acordat, în ultima perioadă, o grijă deosebită față de stadiul lucrărilor de reparații străzi.

Domeniu prioritar pentru Primăria Craiova, infrastructura rutieră a fost abordată de edilii craioveni prin lucrări ample care vor continua și în perioada imediat următoare. Astfel, în această vară s-au reparat străzi intens circulate precum Păltiniș, Potelu și zone întregi de cvartaluri de blocuri din Valea Gangului și Lăpuș. “Doar în acest an s-a asfaltat o suprafață de 154.374 metri pătrați de străzi și parcări și 13.414 metri pătrați de trotuare. Din anul 2014, de când a început contractul cadru și până acum s-au asfaltat peste un milion de metri pătrați de străzi și parcări și aproape 300.000 metri pătrați de trotuare”, menționează Mihail Genoiu, Primarul Municipiului Craiova.

De asemenea, s-a dat ordinul de începere a proiectării pe 20 străzi din contractul cadru de modernizare a celor 87 de străzi și alei ce vor avea asfalt în următorii 3 ani. Proiectarea are termen 30 zile, iar după verificare, se vor obține autorizațiile de construcție și va începe efectiv lucrarea. Primele șantiere vor fi deschise chiar în acest an, străzile avute în vedere fiind: Carpenului, Rășinari, Fermierului, Micșunele, Trifoiului, Drumul Fabricii, Hârșova, Răchitei, Fermei, Grădinari, Măcinului, Porumbului, Vrancei, Homer, Corcova, Marinei, Ecoului, Livezi, Oltenița, Ogorului. “Pe toate aceste străzi nu a fost niciodată turnat asfalt, iar pentru unele din ele, cum ar fi Fermierului și Carpenului, este prevăzută și introducerea canalizării, atât pluvială cât și menajeră“, a precizat primarul Municipiului Craiova.