În această dimineaţă, poliţiştii doljeni au efectuat, în localitatea Dăbuleni, trei percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite de deţinere ilegală de arme neletale, fiind descoperite două pistoale deţinute ilegal şi muniţie.
Mai exact, potrivit IPJ Dolj, poliţişti din cadrul Poliţiei oraş Dăbuleni împreună cu luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale Dolj, au efectuat trei percheziţii domiciliare, în oraşul Dăbuleni, în continuarea investigaţiilor şi activităţilor specifice desfăşurate pe linia identificării de armament şi muniţie deţinute ilegal. Astfel, la domiciliul lui Adrian B., de 26 ani, din Dăbuleni, judeţul Dolj au fost identificate un pistol de tir neletal, cu aer comprimat, cal. 4,5 mm şi 434 diaboluri de plumb de acelaşi calibru, muniţie aferentă pistolului; dar şi un pistol de autoapărare neletal, cu gaze, cal. 9 mm, fără muniţie. Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că tânărul de 26 de ani nu este deţinător legal de arme şi muniţii. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile legale şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată cu arme. Armele şi muniţiile au fost ridicate în vederea cercetărilor de către poliţişti.