47% dintre românii emigrați îşi doresc să se reîntoarcă în România

0
467
Reprezentanții RePatriot au avut ieri, o întâlnire cu presa în care au prezentat activitățile desfășurate în țară și în lume, rezultatele studiului anual despre Diaspora Românească și planurile din perioada următoare.
Marius Bostan, inițiator al proiectului, a deschis întâlnirea prin sublinierea misiunii RePatriot de conectare cât mai bună a românilor de pretutindeni cu țara și a importanței pe care aceștia o reprezintă: “Sunt frații noștri care în cea mai mare parte au plecat de greu, unii chiar alungați și care acum fac lucruri extraordinare în țările de adopție. Sunt cea mai importantă bogăție a țării noastre și vrem să rămânem frați, să nu piardă legătura cu țara și avem interesul să avem aici vecini asemenea lor. ”În contextul manifestărilor din 10 august a fost reiterată nevoia de respect a demnității românilor și aprecierea contribuției lor la dezvoltarea României. “Să luăm în considerare exprimarea votului ca o exprimare a identității naționale, a apartenenței la România, dacă vreți a ownership-ului în termeni antreprenoriali și asta merită pe deplin respectat”.
Votul prin corespondenţă, complex şi birocratic
Reprezentanții RePatriot spun că organizarea procesului de vot ar trebui să aibă ca obiectiv ca românii sa petreacă mai puțin de 30 minute la vot. Asta ar presupune, printre altele, și introducerea votului prin internet care poate deveni realitate cu ajutorul noilor tehnologii. Din păcate votul prin corespondență nu este adoptat, este destul de complex și birocratic. În fiecare an RePatriot transmite un Apel către toate administrațiile locale în care explică importanța Diasporei și roagă ca pe parcursul lunii august, când mulți români revin acasă să organizeze manifestări care să arate deschidere, să ofere oportunități și să-i celebreze pe cei merituoși. Zeci de mii de români au participat în ultimii ani la astfel de manifestări. Un semn de respect ar fi ca fiecare dintre cei peste 3000 de primari din România să-și cunoască propria diasporă și să se adreseze în scris anual cu câte o invitație fiecărui român din diaspora care provine din localitatea sa. Dacă astfel de acțiuni ar deveni realitate, toți românii din diaspora s-ar simți tratați cu respect, iar acest lucru este fundamentul pentru tot ce înseamnă decizia fiecăruia de a se reîntoarce în România.
72% contestă viața politică actuală
Rezultate studiu 2019 despre Diaspora Românească: 47% dintre românii emigrați își doresc să se reîntoarcă în România, cu 10 procente mai puțin decât în 2017. “Dintre românii care nu vor să se întoarcă în țară (53% din românii emigrați), 83% declară că principalul motiv este corupția și 72% viața politică actuală. Dacă aceste probleme s-ar ameliora, împreună cu îmbunătățirea sistemului sanitar, sistemul educațional și reducerea birocrației, aceștia ar lua în considerare repatrierea. “ a declarat Adina Nica, Managing Director Open-I Research. Studiul privind românii din diaspora s-a desfășurat în iulie – august 2019, de către agenția de cercetare Open-I Research la cererea RePatriot- Romanian Business Leaders. Chestionarul a fost completat online de către 1810 români emigrați în țări precum Spania, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Germania, SUA, Franța, Canada, Austria, Norvegia, Belgia.
Tendințele din studiile RePatriot nu sunt încurajatoare
La întâlnirea cu reprezentanții mass-media, Adela Jansen, care s-a alăturat Echipei RePatriot, Director Resurse Umane la BRD și Președintele în exercițiu al Coaliției pentru Dezvoltarea României, a prezentat rezultatele studiului și a relevat importanța subiectului pentru dezvoltarea economică a României: “Tendințele din studiile RePatriot și din alte date publice nu sunt încurajatoare, însă acest lucru trebuie să reprezinte un motiv în plus să găsim urgent soluții. Una dintre ele o reprezintă platforma RePatriot Jobs, în care cât mai multe companii ar trebui să posteze oferte de joburi și internship-uri atractive.”
Respect pentru Diaspora
Dragoș Anastasiu – fondator al Eurolines a vorbit despre nevoia de respect și de eliminare a birocrației. A prezentat cazuri concrete și a cerut administrației eliminarea acestor bariere administrative și comportamentale. “Pentru România, diaspora este o comoara și ea trebuie tratată ca atare. Principalul lucru pe care românii și mai ales conducătorii săi trebuie să-l arate diasporei este RESPECTul. Acest respect poate fi dovedit în diferite momente, care sunt importante pentru diaspora: momentul votului, momentul în care revine diaspora temporar acasă (vacanța), momentul în care diaspora revine pentru totdeauna, momentul recunoașterii diplomelor din străinăte sau momentul recăpătării cetățeniei române, dacă au renunțat la ea și o doresc înapoi.”