Primăria Craiova a stabilit taxa parcării din fața blocului

1
4286
Craiovenii care locuiesc la bloc vor avea posibilitatea să-și plătească locul de parcare din fața blocului. Începând cu anul viitor, autoritățile locale intenționează să introducă modalitatea prin care fiecare locatar care deține o mașină să achite din buzunar o sumă și, contra-cost, să beneficieze de un loc de parcare din cele care vor fi amenajate de municipalitate la blocul în care locuiește.
În proiectul privind taxele și impozitele pentru 2020, care a este propus acum spre consultare publică de către autorități, apare și taxa pentru parcarea rezidențială cu plată, ca o noutate în rândul taxelor și impozitelor pentru anul viitor. Autoritățile au precizat că această nouă taxă este avansată, deocamdată, sub formă de propunere.
Propunerea aparține municipalității
Potrivit documentului municipalității, propunerea privind această nouă taxă de parcare a fost înaintată de Direcția Servicii Publice a Primăriei Craiova și a fost inserată de municipalitate în rândul celorlalte taxe. Autoritățile au evidențiat două tipuri de parcare rezidențială și, implicit, două tipuri de taxe care vor fi aplicate acestora. În primul rând, este vorba despre parcarea rezidențială cu plată pentru utilizatorii care o primesc prin încredințare directă. Conform discuțiilor avansate anterior, în cazul în care există mai multe locuri de parcare, locatarii nu mai trebuie să liciteze pentru acestea, primindu-le direct de la municipalitate. Aceste locuri vor fi taxate cu sume fixe, arată municipalitatea, care sunt repartizate în funcție de zona în care se găsesc.
Trei tipuri de taxe, în funcție de zonarea orașului
Astfel, dacă un loc de parcare se găsește lângă un bloc din zona 0 a orașului, adică ultra-centrală, suma pe care trebuie să o achite locatarul solicitant va fi de 150 de lei pe an. Dacă locul de parcare se află în zona 1 a Craiovei, autoritățile au stabilit o taxă pentru parcarea rezidențială de 120 de lei pe an. Există și a treia categorie, dacă locul de parcare se află în zona 2 a orașului, caz în care taxa de parcare rezidențială cu atribuire directă va fi 100 de lei pe an.
Licitația va da și prețul taxei de parcare rezidențiale
În situația în care vor fi mai puține locuri de parcare decât numărul solicitărilor din partea locatarilor, municipalitatea va organiza o licitație și vor atribui locul de parcare unui singur câștigător. În proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2020, este evidențiată și această situație. Documentul spune că taxa pentru parcarea de reședință cu plată care va aplicată utilizatorilor locurilor de parcare atribuite prin procedură competițională va fi stabilită la nivelul rezultat în urma licitației locului de parcare. Autoritățile precizează că prețul de pornire va fi nivelul taxei stabilite pentru cele trei zone.
Taxa va fi achitată anticipat
Autoritățile propun ca și această taxă să se plătească întocmai ca și celelalte taxe și impozite, și anume anticipat, în conformitate cu procedura aprobată prin HCL 31/2017 cu modificările şi completările ulterioare. „Taxa pentru parcarea de reședință cu plată, pe domeniul public al municipiului se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a survenit modificarile cu privire la dreptul de proprietate sau de utilizare al bunului”, se prevede în proiectul taxelor și impozitelor pe 2020.
Parcarea rezidențială, instituită la începutul anului
Parcarea de reședință a fost inclusă în Regulamentul privind aplicarea taxei pentru parcarea autovehiculelor pe domeniul public al municipiului Craiova, care a fost aprobat de consilierii municipali la începutul acestui an. În funcţie de modalitatea de exploatare, s-a stabilit ca locurile de parcare din Craiova să se clasifice în parcări publice fără plată, parcări publice cu plată cu taxa de parcare, parcări de reşedinţă și parcări mixte de reşedinţă şi cu taxa de parcare. Dintre acestea, locurile de parcare rezidențiale nu au fost încă puse în practică, deși craiovenii au solicitat, în repetate rânduri, să aibă posibilitatea de a-și plăti locul de parcare din fața blocului.

1 COMENTARIU

  1. din rau in mai rau, cu curaj spre dezastru … da’ cu banii dati la primarie, c-o sa rezolve ei dup-aia … sa rontzaie si dumnealor ceva mai moale … dormitzi linistitzi, primaria vegheaza pentru tine …

Comments are closed.