Ford Ranger Raptor devine primul vehicul lansat vreodată la evenimentul de gaming Gamescom

0
619

Înainte de a străbate drumurile europene, noul Ford Ranger Raptor a trecut deja serios la off-road pe un teritoriu neexplorat, fiind primul vehicul lansat vreodată la cel mai mare eveniment de gaming din Europa, Gamescom.

Două exemplare Ranger Raptor sunt prezente la standul Ford, care include și un simulator de curse 4D construit special pentru eveniment și opt spații de joc care oferă competiții virtuale.

Ford a dezvăluit, de asemenea, că Ranger Raptor va fi prezent în viitorul joc de curse Forza Horizon 4, disponibil pe Xbox, care va fi lansat la nivel mondial pe 2 octombrie. Astfel, pick-up-ul de înaltă performanță care a impresionat la Festivalul de Viteză de la Goodwood va putea oferi în curând jucătorilor experiența virtuală entuziasmantă a competițiilor auto.

“Există cu adevărat un element distractiv la acest vehicul unic, un pick-up inspirat din raliuri care va aduce zâmbete șoferilor și jucătorilor din întreaga lume”, a declarat Roelant de Waard, vicepreședinte de Marketing, Vânzări și Service în cadrul Ford Europa. “Este, de asemenea, o completare uimitoare a “garajului virtual” Ford, care include deja unele dintre cele mai utilizate mașini din Forza, și știm că jucătorii din toată lumea se vor bucura de toate emoțiile de pe șosea sau din afara ei pe care Ranger Raptor le oferă”.

Noul Ranger Raptor, cea mai sportivă versiune a celui mai bine vândut pick-up din Europa, este și cel mai performant vehicul utilitar, oferind ce este mai bun din ambele lumi. Suspensia pentru sarcini grele face față traseelor dure, oferind, totodată, o călătorie confortabilă în zonele urbane și pe autostrăzi.

#RaptorMania a luat cu asalt Gamescom, eveniment ce a avut loc în Köln, Germania, și a adunat peste 355.000 de vizitatori și 919 de expozanți. La nivel mondial, aproape o treime din populație joacă jocuri video. Acestea nu sunt destinate doar adolescenților și tinerilor adulți, 43% dintre jucătorii de la nivel global având vârste de peste 35 de ani.

“Din momentul în care Ford GT a infrumusețat imaginea de copertă a jocului Forza Motorsport 6, în 2015, milioane de jucători au condus mașinile Ford pe drumurile virtuale din Forza, experimentând aceste mașini până la limitele lor”, a declarat Dan Greenawalt, directorul de creație al Forza Racing Franchise. “Aproximativ 700.000 de piloți virtuali Forza au adăugat deja F-150 Raptor la garajul lor virtual și nu există nici o îndoială că Ranger Raptor va fi la fel de râvnit”.

Vizitatorii standului Ford din Sala 8 pot sta la volanul simulatorului special de curse 4D, care oferă experiența cea mai apropiată de realitate pe care ți-o poți imagina atunci când conduci o mașină de curse. În timpul Gamescom, în fiecare zi, cel care va înregistra cel mai bun timp pe simulatorul 4D va câștiga ceva ce banii nu pot cumpăra – o zi întreagă cu echipa M-Sport Ford World Rally în Regatul Unit.

La mai puțin de un an de la lansarea jocului, jucătorii Forza Motorsport 7 au petrecut în total aproape trei secole pilotând modelele Ford, conducând în acest tip pe o distanță mai mare decât distanța până la Soare și înapoi și înapoi și finalizând peste 24 de milioane de curse virtuale.

La Gamescom, Ford și-a anunțat intenția de a colabora cu comunitatea de gaming pentru a o implica în proiectarea viitoarelor mașini Ford Performance. Proiectul P1 Design Challenge va fi lansat la sfârșitul acestui an.

“Generația Baby Boomer s-a îndrăgostit de mașini sport și generația Gen X a determinat succesul SUV-urilor. Generația Millennial are mai multă grijă de mediu și este pasionată de conectivitate. Generația Gen Z este orientată către tehnologie. Tinerii își trăiesc viața în lumea digitală, iar noi trebuie să facem parte din această tendință în multe feluri care să inspire. Cea mai bună modalitate de a face acest lucru este să comunicăm cu ei într-o manieră inovativă, ceea ce este exact ce dorim să facem prin acest concurs de proiectare”, a declarat Amko Leenarts, Director de Proiectare European la Ford.

În anii anteriori, Ford a înfășurat la Gamescom un Focus RS în culori speciale Forza, a obținut un nou record mondial GUINNESS™ pentru „cel mai lung maraton video într-un joc de curse”, gamerii pilotând modelul virtual Ford GT pe circuitul de la Le Mans timp de 48 de ore, și a oferit jucătorilor ocazia de a câștiga o experiență reală pe circuit cu un Focus RS sub supravegherea pilotului de curse Ford Harry Tincknell.

Köln este sediul Ford în Germania încă din 1930 și a devenit sediul Ford of Europe în 1998, compania având peste 18.000 de angajați în zonă. Aproape nouă milioane de unități Fiesta au fost scoase de pe linia de producție la Köln din 1979.