Mitraliera Mitriţă

0
414

Viitorul Constanţa – Universitatea Craiova 0-2

A marcat: Mitriţă 28, 71.

Ovidiu, stadion: „Central – Academia Hagi”, spectatori: 1.000.

Viitorul Constanţa: Râmniceanu 5 – Ţâru 5, Mladen 5 (73 T. Băluţă) 6, Boli 6 – Dani Lopez 5, Herea 5 (68 Cicâldău) 6, Vână 6, Ganea 6 – Eric 6 (68 Chiţu) 6, Ţucudean 7, Fl. Coman 6. Antrenor: Gheorghe Hagi.

Universitatea Craiova: Calancea 8 – Kelic 7 (61 Barthe) 7, Spahija 7 (68 Screciu) 7, Tiago Ferreira 8 – Dimitrov 7, Zlatinski 7, Mateiu 7, Bancu 7 – Burlacu 7 (81 Roman), Mitriţă 9, Gustavo 7. Antrenor: Devis Mangia.

Arbitru: Ovidiu Haţegan.

Alex Mitriţă a reuşit o dublă spectaculoasă contra fostei sale echipe, pentru victoria Ştiinţei pe litoral contra campioanei, Viitorul

21039499_1400487106726172_33870874_nPeste 200 de olteni au profitat de vizita Ştiinţei la mare în sezon estival şi au fost aproape de alb-albaştri pe „oaza de fotbal” a lui Hagi din preajma Mării Negre.

Universitatea venea după două victorii „italiene”, cu 1-0, deşi Serie A e acum un campionat mult mai spectaculos ca e vremuri, însă Devis Mangia a avut de a face mai mult cu liga a doua din Peninsulă. Tehnicianul nu s-a dezminţit şi a schimbat încă o dată componenţa tripletei defensive, una croato-lusitană, cu talie, dar fără viteză. De fapt, străinii au dominat în formula de start a Ştiinţei, iar majoritatea şi-a arogat şi banderola, care a revenit după mai mult de un an pe braţul bulgarului Zlatinski. Asta după ce Alex Băluţă nu a primit ok-ul la ultimul antrenament pentru a evolua contra fostei sale echipe. Oltenii au intrat pe teren cu un banner dedicat memoriei căpitanului Craiovei Maxima, Costică Ştefănescu, care s-a stins acum patru ani: „Căpitane, vei rămâne în inimile noastre”, iar soţia legendarui fotbalist a primit un tricou special inscripţionat.

Cele două echipe au avut o aşezare similară, cu 3 fundaşi pe construcţie, însă în timp ce Hagi a trimis un vârf de careu, pe Ţucudean, Mangia a apelat încă o dată la un „9 fals”, Mitriţă îndeplinind acest rol contra formaţiei care l-a vândut cu 900.000 de euro la Pescara, de unde Craiova l-a repatriat. Eric a făcut şi el parte din trioul de atac, alături de Ţucudean şi următorul produs de vânzare al Academiei „Regelui”, Florinel Coman. De altfel, Coman decisese şi ultimul duel dintre olteni şi dobrogeni, la Piteşti, unul extrem de controversat, care poate a decis soarta titlului din sezonul trecut. De altfel, tot lui Ovidiu Haţegan i s-a atribuit

Hagi a schimbat numai 3 jucători faţă de formula cu care abordase meciul cu Salzburg, la mijlocul săptămânii, aşa încât oltenii trebuiau să fie mai proaspeţi. De altfel, „Campioana unei mari iubiri trebuie să domine campioana en titre” scria site-ul oficial al Universităţii în prefaţa partidei, iar oltenii au dat senzaţia în start că pot subordona echipa Regelui. Gustavo a scos două galbene prin acţiunile sale, dar ocazii n-au apărut la poarta ui Râmniceanu.

20986371_1400487033392846_1661784484_nMitriţă i-a exasperat pe fanii olteni la o fază în care l-a preferat pe Dimitrov lui Burlacu, dar s-a revanşat la cornerul care a rezultat în urma şutului bulgarului. Florinel Coman a contribuit cu un assist pentru fostul coleg de Academie, pierzând mingea în mijlocul careului, iar Mitriţă a profitat pentru a deschide scorul. Imediat, Ţucudean a ratat o şansă uriaşă de egalare, finalizarea fiind ridicolă, aşa cum a fost şi cea a lui Burlacu peste câteva minute, în contradicţie cu acţiunea frumoasă a puştiului Craiovei. Burlacu avea să fie trimis vârf împins a doua repriză, dar oltenii nu prea au mai contat în jumătatea adversă, încercând doar să-şi apere avantajul. Florinel Coman a încercat să se revanşeze pentru gafa de la golul oltenilor, dar Calancea l-a blocat la colţul scurt. Ţucudean şi Boli au ratat şi ei, iar când totul părea să ducă spre un gol egalizator, Mitriţă i-a mai dat încă o lovitură fostei echipe. Piticul oltean a liniştit o mingea aruncată de Tiago în spatele liniei defensive a gazdelor şi a avut o execuţie de clasă pe lângă Râmniceanu. Ce nu i-a ieşit cu Donnarumma în cele două manşe cu Milanul, lui Mitriţă i-a ieşit contra echipei care l-a propus pentru Serie A. Chiar dacă a câştigat meciul de unul singur, Mitriţă nu a sărbătorit cele două reuşite, păstrând recunoştinţă pentru clubul care l-a consacrat.

Debusolată de primirea celui de-al doilea gol, Viitorul n-a mai reuşit să fie periculoasă şi ajunge al al şaselea meci fără să marcheze, în timp ce Universitatea rămâne neînvinsă şi se agaţă cu forţă de podium. Spre bucuria fanilor olteni, care au sărbătorit succesul de la Ovidiu pe stadion zeci de minute după final, dar şi apoi pe la terasele de pe litoral.