Un pistol şi 38 de cartuşe deţinute ilegal, descoperite în locuinţa unui doljean

0
431

pistolIeri-dimineaţă, poliţişti din cadrul IPJ Dolj – Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei 14 Poliţie Rurală Bârca, au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa lui P. Ciprian Gabriel, în vârstă de 39 de ani, din comuna Bârca. Acolo au identificat pistolul marca EKOL DICLE, calibru 9 mm, precum şi un număr de 38 de cartuşe neletale cu efect acustic, cal. 9 mm PAK, acestea fiind încadrate în categoria armelor şi muniţiilor deţinute ilegal.

Din cercetările efectuate, poliţiştii doljeni au stabilit că armele şi muniţia au fost cumpărate de P. Ciprian Gabriel, fără drept, în data de 18 iulie a.c., din Bulgaria – oraşul Vidin, iar bărbatul de 39 de ani le-a introdus în aceeaşi zi în România prin P.T.F. Calafat, fără a le declara organelor vamale de control, acestea fiind ascunse în torpedoul autoturismului personal.

În cauză, se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. 2 din Codul Penal şi contrabandă calificată, prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României, pistolul şi cartuşele fiind ridicate de poliţiştii doljeni în vederea continuării cercetărilor.