Pe fondul dificultăţilor financiare pe care le traversează de ani buni, Spitalul Clinic Căi Ferate (CF) din Craiova a ajuns într-o situaţie disperată. Zilele trecute, unitatea sanitară a fost la un pas să rămână pe întuneric din cauza datoriilor acumulate către furnizorul de energie electrică. Este vorba de o restanţă de aproape 50.000 de lei, reprezentând facturi neachitate din luna februarie a.c. şi până în prezent. După ce Consiliul Judeţean şi Prefectura Dolj au mediat situaţia, întreruperea alimentării cu energie electrică a fost amânată, deocamdată, până la data de 28 iulie a.c.
Luni, CEZ Distribuţie a transmis o adresă către Spitalul Clinic C. F. Craiova prin care informa că furnizorul de energie electrică al unităţii sanitare, Fidelis Energy, solicită întreruperea alimentării cu curent electric începând cu data de 20 iulie a.c. Cererea a fost înaintată după ce spitalul nu îşi achitase facturile la energie electrică furnizată, în valoare de 49.611 lei, încă din luna februarie a.c.
Subprefectul Simona Moise: „Suntem cu ochii pe spital”
În rezolvarea acestei probleme, una de maximă urgenţă, având în vedere că spitalul risca să rămână, începând de ieri, fără energie electrică, s-au implicat atât Consiliul Judeţean cât şi Prefectura Dolj. Subprefectul Simona Moise a contactat Ministerul Transporturilor, în subordinea căruia se află Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova, pentru a găsi o rezolvare.
„Situaţia s-a calmat pentru moment, însă a fost la limită. Chiar de astăzi (n.r. –ieri), Spitalul CF Craiova urma să rămână fără energie electrică din cauza datoriilor de 50.000 de lei pe care le-a acumulat către furnizor. Am fost înştiinţată de CEZ în legătură cu ceea se întâmplă la spital şi am vorbit la Ministerul Transporturilor, care a preluat problema. Nimeni de la spital nu a luat legătura cu furnizorul, înainte de a primi această adresă, deşi există un proiect de act normativ aflat în curs de promulgare, prin care ar urma ca spitalelor CFR din toată ţara să le fie achitate datoriile. În cele din urmă furnizorul a înţeles care este situaţia şi a decis să mai amâne până pe 28 iulie întreruperea alimentării cu energie electrică. Noi suntem cu ochii pe spital, mai ales că nu dumnealor ne-au anunţat de situaţia critică de acolo, ci cei de la CEZ”, a declarat Simona Moise.
Managerul Spitalului CF Craiova: „Este o situaţie foarte grea”
La rândul său, Radu Lucreţiu, managerul interimar al Spitalului CF Craiova, a recunoscut că unitatea sanitară trece printr-o perioadă foarte grea din punct de vedere financiar. De altfel, în primăvara acestui an, o sută de cadre medicale au protestat în faţa unităţii sanitare reclamând condiţiile grele în care trebuie să-şi desfăşoare activitatea, după ce datoriile spitalului către diverşi furnizori au depăşit suma de 2,5 milioane de lei.
„Au fost probleme din cauza datoriilor pe care le avem. S-a rediscutat cu furnizorul şi am reeşalonat plăţile. Este o situaţie foarte grea. Nu avem o susţinere financiară. Ne bazăm doar pe două surse de venituri: contractul cu CAS Dolj şi veniturile rezultatea din activitatea proprie. Suntem în subordinea Ministerului Transporturilor, dar de acolo primim finanţare doar pentru investiţii. Din fericire, nu s-a întrerupt curentul”.
Spitalul CFR, pasat în ultimii ani între Ministerul Transporturilor şi Ministerul Sănătăţii
Una din cele mai vechi unităţi sanitare din judeţ, Spitalul CFR a devenit în ultimii ani Cenuşăreasa sistemului de sănătate doljean. Unitatea spitalicească s-a tot confruntat cu probleme financiare, fiind pasată de mai multe ori între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Transporturilor. La un moment dat, s-a pus chiar problema ca spitalul să fie preluat de Primăria Craiova, variantă care până la urmă nu s-a mai concretizat. Aşa s-a ajuns în această situaţie în care o unitate sanitară de tradiţie, care a format timp de zeci de ani generaţii de medici, să lupte pentru supravieţuire, având mari probleme financiare. Nici din punct de vedere al investiţiilor, spitalul nu stă deloc bine. În ultimii 40 de ani ajustările importante în infrastructura sa au lipsit.
În prezent, reţeaua sanitară a Ministerului Transporturilor are în componenţă 15 spitale amplasate în zonele în care se află regionalele C.F. Între acestea, şi unitatea sanitară din Craiova, la care se adaugă cele două din Bucureşti – Spitalul Clinic nr.1 Căi Ferate Witting şi Spitalul Clinic nr. 2 Căi Ferate – şi cele din Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara, Iaşi, Paşcani, Braşov, Drobeta-Turnu Severin, Ploieşti, Simeria, Constanţa, Galaţi şi Sibiu.