Arestat după ce a târât cu maşina un poliţist local

0
409

dubaUn bărbat de 36 de ani, din comuna doljeană Vârvoru de Jos, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, ieri după-amiază, în baza mandatului emis de Judecătoria Craiova pe numele său, pentru comiterea infracţiunii de ultraj. Bărbatul, care se afla în perioada termenului de încercare după o condamnare cu suspendare pentru ucidere din culpă, a vrut să scape de un agent al Poliţiei Locale Craiova, care voia să-l amendeze, aşa că a pornit autoturismul şi l-a târât pe agent câţiva metri, prin centrul Craiovei. Victima a suferit leziuni uşoare, medicii legişti stabilind că are nevoie de 6 – 8 zile de îngrijiri medicale, iar autorul a fost prins la scurt timp de poliţiştii IPJ Dolj, fiind reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Totul s-a petrecut marţi, în jurul orei 12.00, în Craiova, pe strada A. I. Cuza, în zona Universităţii. Agentul Poliţiei Locale Craiova Ionel Broboană, în vârstă de 47 ani, a observat un autoturism Audi cu numere de Braşov, care staţiona în zona de acţiune a indicatorului „Oprirea Interzisă”. Bărbatul spune că i-a cerut şoferului să plece, însă acesta a refuzat şi a intrat într-un magazin. L-a aşteptat până a ieşit şi i-a cerut actele. Şoferul s-a urcat în autoturism părând că ar vrea să se conformeze şi să-i dea actele, portiera lui a rămas deschisă, iar agentul ţinea de ea. Numai că, brusc, şoferul a pornit maşina, a demarat în trombă, agentul rămânând agăţat de portieră. A fost târât câţiva metri, iar la un moment dat şoferul fugar a oprit maşina, poliţistul local s-a desprins, iar bărbatul a închis portiera şi şi-a continuat drumul. Ionel Broboană a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a primit îngrijiri medicale, apoi s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală Craiova, unde i s-a emis certificat medico-legal din care rezultă că are nevoie de 6-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite. Cât despre şofer, acesta a fost prins la scurt timp de poliţiştii Biroului Rutier Craiova, alertaţi de colegii lui Ionel Broboană. A fost identificat, stabilindu-se că este vorba despre Daniel Bancău, în vârstă de 36 ani, din comuna doljeană Vârvoru de Jos. Acesta a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost audiat, procurorul de caz dispunând reţinerea sa pe 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de ultraj. Ieri după-amiază Daniel Bancău a fost prezentat Judecătoriei Craiova, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi a emis mandat de arestare preventivă pe numele lui Bancău pentru o perioadă de 30 de zile.

Doljeanul nu este pentru prima dată în faţa magistraţilor craioveni. Asta pentru că, în martie 2011, Daniel Bancău a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Dolj, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni (după ce, pe fond, la Judecătoria Craiova primise aceeaşi pedeapsă însă cu executare), astfel că acum, infracţiunea de ultraj a fost comisă în perioada termenului de încercare.politia locala