Teatrul Naţional „Marin Sorescu” îşi exprimă regretul la moartea marelui actor şi om de teatru Radu Beligan, una dintre figurile cele mai impunătoare pe care le-a ivit vreodată teatrul românesc.
Cu o cultură de tip enciclopedic, devotat ideii de excelenţă în tot ceea ce a făcut pe şi pentru scena teatrului românesc, Radu Beligan a fost în longeviva şi fructuoasa sa viaţă întruchiparea Actorului, a spiritului teatrului într-o remarcabilă diversitate a percepţiei despre lume şi artă pe care le-a împletit în profilul său singular. Pentru o lungă vreme, Radu Beligan a fost etalonul intelectual al teatrului românesc pe toate meridianele globului şi o serie de mari personalităţi ale teatrului mondial i-au recunoscut excelenţa artistică şi intelectuală. La Paris, unde a fost în turneu cu „Rinocerii”, Eugen Ionesco l-a felicitat pentru rolul Beranger şi i-a făcut această confesiune: «O prietenie se leagă „a travers le travail”. Rinocerii au fost prilejul de a ne cunoaşte şi împrieteni. Eşti un Beranger formidabil. Peste Jean-Louis Barrault şi peste Laurence Olivier».
Noi, cei din lumea teatrului, priveam cu simpatie şi speranţă „cursa” excepţională a vieţii în care era angajat acest mare actor, care continua să fie credincios scenei, şi ne doream să fie sărbătorit la centenar, aşa cum vom avea ocazia în acest an să sărbătorim, ca pe o izbândă nu doar biologică, cât mai ales a spiritului creativ naţional, mari personalităţi care vor împlini o sută de ani în mijlocul nostru: Neagu Djuvara şi Mihai Şora. N-a fost să fie…
A fost apropiat de Teatrul Naţional Craiova, catalizator şi îndrumător spiritual al lui Emil Boroghină, căruia i-a insuflat ideea briliantă de a face Festivalul Shakespeare al cărui preşedinte de onoare a fost încă de la fondarea acestuia. Spectatorii craioveni l-au putut vedea pe scena Naţionalului în câteva spectacole memorabile, iar în anul 2010 a fost răsplătit cu aplauze îndelungate pentru conferinţa „Confesiuni despre artă şi viaţă” susţinută pe scena sălii mari a teatrului, în cadrul „Întâlnirilor SpectActor”.
Cel care a mărturisit cândva, „iubesc teatrul care este arta de a povesti opoziţiile, teatrul te învaţă să-l cunoşti şi să-l iubeşti pe celălalt”, a trecut de pe scena vieţii într-o lume unde, poate, nu este nevoie de măşti şi nici de ceea ce artistul a numit „sinceritatea cabotinajului”.
A rămas în urma sa un stil Beligan şi o filozofie de viaţă încapsulată în aceste cuvinte care pot fi sinteza testamentului său spiritual: „Nu vă încăpăţânaţi să cuceriţi marile premii. Mulţumiţi‑vă cu bucuriile mărunte. Ele există pentru fiecare dintre noi. Din plin”.
Dumnezeu să-l odihnească!
