Trenurile vor avea, din nou, întârziere, din cauza caniculei

0
390

Trenurile vor înregistra întârzieri la destinaţie, astăzi şi mâine, din cauza restricţiilor de viteză impuse în contextul atenţionării cod galben de caniculă, informează Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA. În perioada de caniculă (35 – 37 de grade în aer), temperaturile înregistrate la nivelul şinei sunt cuprinse între 45 – 55 grade C, iar măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp, în care temperaturile depăşeşc limitele normale, este o măsură obligatorie pentu siguranţa traficului feroviar şi, de asemenea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată, precizează sursa citată. Compania recomandă publicului călător ca, în perioada de valabilitate a avertizării cod galben de caniculă, înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.