Alături de femeile pe care Biserica le-a cinstit cu numele de “mironosiţe”, apare şi Maria Magdalena, femeia păcătoasă din Evanghelia lui Luca, singurul dintre evanghelişti care relatează acest episod. Chipul Mariei din Magdala este privit în istoria sfântă ca o pildă de viciu şi virtute sau ca un simbol între păcat şi sfinţenie.
Tradiţia şi literatura creştină ne spun că Maria Magdalena era o femeie a cărei frumuseţe tulburase multe inimi. S-a născut în Magdala, o veche aşezare de pe malul vestic al lacului Ghenizaret. Tatăl ei, Teofil, era de origine siriană, iar mama, Eucharis, era evreică. Fiecare îşi păstrase religia sa, Maria le ştia pe amândouă, dar de ţinut nu a ţinut nici una. Pentru ea lumea nu era altceva decât ceea ce se vedea, iar cea de “dincolo” avea ceva nedefinit. S-a căsătorit de tânără cu fariseul Pappus ben Iuda, dar viaţa de lux şi frivolitate, tipic romană, din Magdala a atras-o mai mult decât viaţa conjugală. Şi-a părăsit soţul şi a devenit o curtezană căreia nu-i păsa de ceea ce se vorbea despre ea. Dar asta până în ziua când Hristos a intrat să prânzească în casa unui fariseu pe nume Simon. Evanghelistul Luca ne spune că ea s-a apropiat de casa fariseului şi s-a strecurat înăuntru fără să rostească un cuvânt. Ar fi fost inutil, toţi ştiau cine este. Numai că Maria din Magdala nu mai era cea pe care o ştiau ei. L-a auzit pe Iisus vorbind, a recunoscut în El pe Dumnezeu şi a descoperit că pe lumea asta există o dragoste mai frumoasă decât cea pe care o cunoscuse ea. Mai frumoasă chiar decât dragostea pe care o simţise în braţele mamei când era copil. De aceea tace şi împlineşte un obicei al vremii cu o umilinţă sinceră: sparge un alabastru de mir şi-l toarnă pe capul lui Iisus. A unge barba şi fruntea oaspeţilor era un semn al stimei, un gest de politeţe binecunoscut în Palestina. Apoi, îngenunchind la picioarele Lui, le udă cu lacrimile ochilor ei şi le sărută. Dintre toţi cei de faţă numai Hristos înţelege că plânsul ei cerea iertare. Fariseul se miră că Cel despre care lumea spunea că este un mare prooroc acceptă ca această datină să fie împlinită de o femeie ca ea. Dar Hristos îi ia apărarea spunându-i lui Simon o parabolă: “- Un cămătar avea doi datornici. Unul datora 500 de dinari, iar altul 50. Şi neavând ei cu ce plăti, le-a iertat amândurora datoria. Deci, care din ei îl va iubi mai mult? – Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult, răspunde Simon. – Drept ai judecat!, i-a zis Iisus. Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu mi-ai dat, ea însă cu lacrimi mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu mi-ai dat, ea însă de când am intrat n-a încetat să-mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns, ea însă cu mir mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte. Apoi Iisus se adresează femeii: Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace”. Se poate spune că “femei cu lacrimi în ochi şi cu trupul ros de păcate erau mai aproape de Împărăţia lui Dumnezeu decât unele fiinţe mediocre care au prea puţin meritul că n-au păcătuit niciodată ca ele.” (Ernest Rénan). Din ziua aceea, Maria Magdalena îl va urma şi îl va iubi mult pe Cel care mult îi iertase. Este prima care îl vede pe Hristos înviat şi duce vestea Învierii Sale şi apostolilor. Astăzi nimeni nu o mai numeşte “femeia din care Iisus scosese şapte demoni”, ci Sf. Mironosiţă, întocmai cu apostolii, Maria Magdalena, cum apare în sinaxarul din 22 iulie. Se pare că ar fi murit în jurul anului 65, la Efes, unde creştinii i-au ridicat un mormânt şi, mai târziu, o biserică.
