Europarlamentarii USL îi cer clarificări liderului grupului CDU-CSU din PE

1
584

Europarlamentarul Markus Werber, liderul grupului CDU-CSU din Parlamentul European, a făcut câteva declaraţii cu privire la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, dar şi despre raportul MCV pe justiţie. Eurodeputatul a declarat că Traian Băsescu ar trebui să rămână preşedintele României indiferent de rezultatul referendumului de pe 29 iulie a.c. şi că premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze în urma raportului pe justiţie. Europarlamentarii USL i-au trimis lui Markus Werber o scrisoare deschisă în care îi cer să specifice dacă este doar o poziţie personală sau este şi a ţării şi partidului pe care le reprezintă. 

„A spune că Traian Băsescu trebuie să rămână la putere, indiferent de rezultatul referendumului din 29 iulie, reprezintă un atentat la democraţia din România. Domnule Werber, am luat act de declaraţiile dumneavoastră cu privire la faptul că premierul României ar trebui să demisioneze în urma raportului MCV despre justiţia din ultimii 5 ani, precum şi cu privire la faptul că Traian Băsescu trebuie să rămână la putere, pentru a asigura un echilibru politic şi pentru că România să nu aibă credibilitatea distrusă. Ceea ce spuneţi demonstrează românilor cât de mare este manipularea la care sunteţi expus, precum şi cât de greşit este semnalul pe care îl giraţi, fără să vă informaţi cu privire la situaţia din România.

După cum ştiţi, în acest moment în România este organizat un referendum privind demiterea preşedintelui. Este un referendum în urma unei proceduri de demitere constituţională, validată de Curtea Constituţională. A spune astăzi că, indiferent de rezultatul acestui referendum, Traian Băsescu trebuie să rămână la putere, reprezintă un atentat la democraţie, în legătură cu care vă cerem explicaţii. Consideraţi că rezultatele referendumului, dacă vor fi în defavoarea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, trebuie ignorate, iar acesta să rămână în funcţie pe termen nedefinit, indiferent de opţiunile poporului român? Consideraţi că actualul Guvern trebuie să îşi asume responsabilitatea, după două luni de guvernare, pentru cinci ani de lipsă de rezultate decisive în ceea ce priveşte reformele din Justiţie? Pentru că, dacă nu ştiţi, raportul MCV publicat astăzi conţine o evaluare a ultimilor cinci ani a sistemului de justiţie, perioadă în care deciziile pe acest domeniu le-au luat Traian Băsescu şi guvernele PDL. Vă cerem să ne spuneţi dacă reprezentaţi în mod oficial poziţia Partidului Popular European, prin semnalul dat că rezultatul referendumului privind demiterea preşedintelui să fie ignorat, dacă acesta îi este defavorabil lui Traian Băsescu? Cum consideraţi că privesc alegătorii dumneavoastră un astfel de semnal, care indică deconsiderare faţă de opţiunile alegătorilor? Şi, în fine, acestea sunt valorile pe care dumneavoastră, partidul pe care îl reprezentaţi şi ţara pe care o reprezentaţi, doriţi şi doresc să le promoveze în plan european? Având în vedere declaraţiile dumneavoastră recente, considerăm că este absolut necesar să vă clarificaţi poziţiile publice, în sensul celor ridicate de noi în această scrisoare”, se arată în scrisoarea europarlamentarilor PDL.

„Să nu faceţi nici un fel de comentarii privind deciziile Justiţiei”

În şedinţa de Guvern din data de 19 iulie a.c., Victor Ponta a declarat că îşi doreşte o Justiţie independentă şi imparţială şi i-a rugat pe miniştri să nu comenteze deciziile justiţiei: „Nu pot decât să-mi doresc o justiţie independentă şi imparţială. (…) Vă rog pe toţi – şi mi-am asumat această obligaţie în faţa Comisiei Europene – să nu faceţi nici un fel de comentarii privind deciziile justiţiei, eu am respectat lucru acesta şi vă rog pe toţi membrii guvernului să faceţi acelaşi lucru. Şi vă spun lucru acesta pentru că astăzi înţeleg că se mai dă o sentinţă în cazul domnului Patriciu şi vă rog să nu faceţi nici un fel de comentariu, să respectaţi decizia justiţiei şi să păstraţi întotdeauna absolut respect al guvernului faţă de deciziile Justiţiei”.

1 COMENTARIU

  1. CORECTĂ SCRISOAREA ȘI MIZERABILĂ DECLARAȚIA ACESTUI “” domn”” IRESPONSABIL CE SE AMESTECĂ ÎN TREBURILE INTERNE A UNUI STAT u.e. ACEST PERSONAJ SINISTRU SOCOTEȘTE ROMÂNIA O COLONIE A u.e. MARE RUȘINE PENTRU u.e.-

Comments are closed.