România -Spania, în prima zi la Euro U21

0
515

Campionatul European U21, găzduit de România şi Georgia, debutează astăzi, iar de la ora 21.45 (TVR 1), pe arena din Ghencea, naţionala lui Emil Săndoi întâlneşte Spania, de 5 ori campioană la acest nivel. În septembrie anul trecut, cele două echipe s-au întâlnit pe Cluj Arena şi ibericii s-au impus cu 4-1. Din grupa B mai fac parte Ucraina şi Croaţia. Cele două se întâlnesc de la ora 19, în Giuleşti. Tot azi se joacă în Grupa A, de la ora 19, Georgia – Portugalia şi Belgia – Olanda, la Tbilisi.

Universitatea Craiova are 4 jucători în lotul României, dar şanse să joace azi au numai Markovic şi Işfan, fiindcă Screciu a evoluat recent pentru naţionala mare, în meciul cu Elveţia, iar Cîmpanu abia a revenit în lot, fiind chemat să suplinească absenţa lui Grameni, accidentat. România se află la a treia ediţie consecutivă la care participă, având în total patru prezenţe la turneele finale, prima fiind în 1998, când a găzduit în premieră turneul final.

Selecţionata lui Santi Denia a obţinut calificarea la pas, cu 8 victorii în 8 meciuri, într-o grupă din care au mai făcut parte Slovacia, Irlanda de Nord, Lituania şi Malta, în timp ce Rusia a fost exclusă după ce a declanșat războiul din Ucraina. Vedetele ibericilor sunt Sancet de la Bilbao, Gabri Veiga de la Celta Vigo, Sergio Gomez (Manchester City), Mario Gila (Lazio) şi Abel Ruiz (Braga).

Turneul final al Campionatului European U21, care are loc între 21 iunie şi 8 iulie, are la start 16 echipe, împărţite în patru grupe de câte patru, dintre care două sunt găzduite de România (Bucureşti şi Cluj-Napoca), iar două de Georgia (Tbilisi, Batumi şi Kutaisi).

În România vor mai avea loc două sferturi de finală (la Bucureşti, respectiv Cluj-Napoca) şi o semifinală (Bucureşti), iar Georgia va găzdui celelalte două sferturi, o semifinală, dar şi finala competiţiei, pe 8 iulie, la Batumi.