Liceul Tehnologic Special “Beethoven” din Craiova – Proiect european

0
870

Liceul Tehnologic Special „Beethoven”, a derulat în cadrul Acreditării Erasmus+ proiectul de mobilitate în domeniul „Formare Profesională (VET)” cu numărul 2022-1-RO01-KA121-VET-000056794, finanţat de Comisia Europeană.

Obiectivele proiectului :formarea și dezvoltarea de competențe și aptitudini profesionale specifice calificărilor noastre pentru elevii cu dizabilități prin stagiu de practica european; dezvoltarea personalăa  participanților cu dizabilități,creșterea autonomiei și a stimei de sine;dezvoltarea de competențe lingvistice,culturale și sociale pentru elevii participanți la plasamentele europene, pentru o mai buna adaptare la un mediu socio-profesional multicultura

Mobilităţile s-au desfășurat pentru un număr de 32 elevi cu dizabilități și a constat în desfășurarea stagiilor de practică ce s-au derulat în două fluxuri:

FLUXUL 1–  14 participanţi din domeniul mecanic, s-a desfăşurat în perioada 27/03/2023-14/04/2023 în Martos, Spania. Cei 14 participanţi au desfăşurat zilnic activităţi de practică profesională specifică programei şcolare, sub coordonarea unui tutore profesionist şi a profesorilor însoţitori . Partenerii de primire au fost ateliere auto GOCA AUTOMOCIÓN, AUTOSONIK și AUTOMOCIÓN CARPE. Cei 14 elevi și-au însuşit competențe specifice calificării Tinichigiu Auto si Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații.

FLUXUL 2–  18 participanți, școala postliceală, domeniul Sănătate și Asistență socială s-a desfășurat în perioada 23/04/2023-12/05/2023în Paphos, Cipru. Partenerul de primire a fost TC & AC EUGMED UNIT SERVICES LTD

Experienţe medicale

Cei 18 participanți cu dizabilități de la Școala Postliceală (specializarea Pedagog de recuperare) și-au format abilitățile, automatismele, priceperile și deprinderile de a face operații medicale simple, din cadrul Modulului Ingrijire medicala. Cei 18 elevi  au realizat teste rapide Covid 19, la triajul din Spitalul de Urgență Paphos, pentru toți pacienții nou sositi în spital. Astfel, ei și-au însuşit procedura de testare dar și abilitățile de asigurare a igienei într-un mediu spitalicesc, respectarea traseelor spitalicești și aceea de a interacționa cu publicul larg, ce accesează serviciile de sănătate publică. De asemenea, partenerul de primire din Cipru, firma TC & AC EUGMED UNIT SERVICES LTD, a invitat elevii şi cadrele didactice la Spitalul de Urgență din Paphos pentru a-i ănvăța pe cei 18 participanti: măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei, apoi inregistrarea parametrilor în fișele specifice. De asemenea, participanții au înțeles procesul de aplicare la beneficiari/pacienți a tratamentelor în Camera de oxigen. Elevii  de la Şcoala Postliceală, si-au format competente, abilităţi şi priceperi privind amenajarea spaţiului de lucru pentru beneficiari. Gazde ne-au fost Centrul Learning Refugee Paphos, coordonat de dna. Mary Louise Chojnowski. Acest centru are ca beneficiari tineri refugiaţi si mame cu copii mici, din Africa şi Ţările Arabe, ce au de suferit în ţările lor din cauza războiului sau a persecuţiei. Au fost atinse obiectivele Curriculei de la Şcoala postliceală de la discipline ca: Elemente de gospodărire, Pedagogia Jocului, Abilitare manuală, Managementul activităților casnice. Experiențele au fost  încurajatoare pentru elevii școlii , ei au dovedit că sunt capabili, fiecare a avut progres față de nivelul sau inițial. Rezultatele sunt peste cele planificate, iar această realitate a fost posibilă, fiindcă ei și-au atins un potențial foarte ridicat. Au reușit zi după zi să devină tot mai perseverenți, mai motivați, mult mai încurajați pe ideea ca sunt capabili, i-a ajutat organizarea bună a mobilității (program zilnic cunoscut anterior și conștientizat, democratic discutat), spiritul de echipă și mobilizarea exemplară pentru a duce la final rezultatele asumate.