Salvaţi Copiii: Numărul solicitanţilor de azil în România s-a triplat

0
342

Numărul solicitanţilor de azil în România s-a triplat, într-un singur an, ajungând la 4.815, iar aproximativ 33% din numărul total al solicitanţilor de azil înregistraţi sunt copii, anunţă, miercuri, Organizaţia Salvaţi Copiii.

“Într-un singur an, numărul solicitanţilor de azil în România s-a triplat, ajungând la 4.815, cel mai ridicat nivel de când România a ratificat Convenţia de la Geneva. Mai mult, în 2017, numărul copiilor care au ajuns în România a fost de patru ori mai mare decât în 2016, reprezentând aproximativ 33% din numărul total al solicitanţilor de azil înregistraţi. Dintre aceştia, aproape jumătate au vârsta curpinsă între 0 şi 6 ani”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX de Organizaţia Salvaţi Copiii.

Instituţia precizează că, în perioada august-noiembrie 2017, au sosit pe Marea Neagră un număr de 547 de adulţi şi copii. “Numai în 2017, Organizaţia Salvaţi Copiii a oferit servicii educaţionale şi sociale pentru 1.600 de copii şi aproximativ 1.300 de adulţi solicitanţi de azil şi beneficiari ai protecţiei internaţionale. Salvaţi Copiii a răspuns prompt nevoilor de asistenţă, oferind suport material pentru 890 de copii (alimente, haine, medicamente, consultaţii medicale, igienico-sanitare), consiliere socială pentru 1.600 de copii şi părinţii acestora, servicii educaţionale şi activităţi recreative pentru 625 de copii, sprijin în vederea înscrierii în sistemul de învăţământ pentru 95 de copii”, se mai arată în comunicatul de presă.

Organizaţia precizează că desfăşoară activităţi sociale, educaţionale şi recreative în Centrele Regionale de Proceduri şi Cazare pentru Solicitanţi de Azil din Bucureşti, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuta Mare şi Timişoara.

„Într-o lume în care vorbim despre accesul tuturor la cele mai complexe tehnologii, sunt copii care merg sute de kilometri pe jos, care îndură frigul, care şi-au văzut rudele murind, care fug de acasă, pentru că acolo viaţa le este în pericol. Sunt învăţaţi să supravieţuiască, să se ascundă, să fugă, atunci când copiii născuţi în zonele fericite ale lumii învaţă să scrie şi să se joace. Organizaţia Salvaţi Copiii lucrează în centrele pentru refugiaţi deja de peste două decenii, oferind asistenţă socială, educaţională şi emoţională. Integrarea acestor copii este importantă atât pentru ei, cât şi pentru comunităţile în care se refugiază”, a declarat preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.

De Ziua Mondială a Refugiatului (20 iunie), Salvaţi Copiii România a făcut un apel către autorităţi să asigure cadrul necesar unei bune îngrijiri şi integrări pentru toţi copiii nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, prietenii, uneori şi familia, pentru a-şi salva viaţa. (Sursa: Mediafax)