Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Universitatea din Malaga, în strâns parteneriat

0
383

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj implementează, împreună cu Universitatea din Malaga (Spania), un proiect care are drept scop dezvoltarea unor iniţiative de educaţie şi formare, cu depăşirea unor bariere geografice. Programul este în plină desfăşurare, cu finalitate la sfârşitul acestui an.

isj doljPovestea a început în 2014, atunci când s-au pus bazele parteneriatului între Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Universitatea din Malaga (Spania). «Vorbim despre Proiectul „CLAVET”, unul care are ca scop dezvoltarea unei platforme pentru cooperare structurată între autorităţi locale din Europa, pentru dezvoltarea unor iniţiative de educaţie şi formare de calitate, cu obiectivul principal de a sprijini depăşirea barierelor geografice, la care se adaugă contribuţia la formarea unei zone europene a educaţiei. Platforma CLAVET va deveni un punct de referinţă pentru autorităţi locale, în implementarea şi formularea iniţiativelor în educaţie şi trening», a precizat prof. Ani Drăghici, inspector pentru implementarea fondurilor europene, în cadrul ISJ Dolj.

O platformă disponibilă în 9 limbi de circulaţie internaţională

Nu este o simplă poveste, cu atât mai mult cu cât parteneriatul va fi finalizat în 2016. „Acest program este dedicat grupului-ţintă identificat, reprezentat de cei care elaborează politici în educaţie şi training la nivel local, implicaţi în formularea, implementarea şi monitorizarea proiectelor şi programelor din acest sector. Sustenabilitatea şi impactul proiectului sunt garantate de scopul acestuia de a stabili o reţea permanentă pentru cooperarea interregională şi internaţională în Europa. Fişele CLAVET sunt disponibile în 9 limbi europene şi reunesc bune practici, lecţii învăţate pentru diverse regiuni ale Europei. Putem face cunoscută şi siteul – http//www.clavet.eu/index.php, de unde pot fi culese datele necesare”, a mai precizat Ani Drăghici.