Afacerea Ioukos: Conturile ambasadei ruse din Belgia vor fi deblocate

0
413

Şeful diplomaţiei belgiene, Didier Reynders, a anunţat ieri, 20 iunie a.c, „deblocarea parţială”, în primul moment a conturilor ambasadei ruse în Belgia, care fuseseră îngheţate prin aplicarea unei decizii a Curţii de arbitraj de la Haga. Ministrul de Externe al Belgiei a făcut declaraţia respectivă în faţa jurnaliştilor belgieni care-l însoţesc în deplasarea oficială în China, alături de regele Philippe. Declaraţia sa a fost confirmată pentru AFP şi de un purtător de cuvânt al ministerului. Deblocarea survine după ce conturile deţinute de ambasada rusă şi reprezentanţele permanete ruse la UE şi NATO, la banca ING fuseseră blocate pentru neaplicarea unei soluţii a Curţii de arbitraj de la Haga, care condamnase Rusia, anul trecut la vărsarea unei indemnizaţii de 50 miliarde de dolari (37 de miliarde de euro), acţionarilor Ioukos, grup demantelat după arestarea în 2003 a oligarhului şi opozantului Mihail Hohorkovshi. Cum autorităţile ruse nu respectat această decizie, acţionarii obţinuseră în compensare îngheţarea activelor ruseşti din Belgia şi Franţa. La rândul ei, Moscova prostestase vehement, ameninţând guvernele francez şi belgian cu aplicarea unor măsuri identice pe teritoriul Rusiei. „Poziţia noastră este clară, Rusia nu recunoaşte autoritatea acestui tribunal”, a declarat vineri, preşedintele rus Vladimir Putin, aluzie la Curtea de la Haga.