Iancu: „Noi am câştigat unde cooperativa lui Stan nu operează”

0
372
Marian Iancu

Poli Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor, echipe care nu au primit licenţa pentru primul eşalon, ar trebui să evolueze în Liga I în sezonul viitor, conform votului Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. Marian Iancu spune însă că hotărârea nu este finală, deoarece Mircea Sandu susţine că procesul de licenţiere trebuie luat în calcul şi că membrii CEX nu aveau dreptul să supună la vot aşa ceva. Astfel, verdictul final va fi dat de TAS. „Nu mă interesează ce a fost în Comitetul Executiv astăzi, decât că, de frică, au anulat posibilitatea de a apela la TAS. Vreau să dovedim că am avut dreptate. Marius Stan a avut mandatul noii cooperative care l-a facut campion. Cei care au semnat l-au ajutat să câştige campionatul. Noi am reuşit să câştigăm acolo unde nu operează cooperativa lui Marius Stan. El va trebui să spună de unde ştia înainte cu două luni că eu nu voi lua licenţa. Pe plan intern e normal să nu mai existe manual de licenţiere. Cine va participa în Cupele Europene va trebui să aibă licenţă. Nu ştiu decizia finală a CEx după toată nebunia de azi, TAS va da decizia finală. Dragomir nu ştie care e hotărârea finală, nu ştiu unii de altii. L-am întrebat pe Dragomir şi n-a ştiut să îmi spună ce decizie s-a luat! Mircea Sandu i-a chemat pe unii să schimbe. Dar ce să schimbe? Nu mai înţeleg nimic! Tot ce ştiu în momentul ăsta e că TAS va decide dacă vom rămâne sau nu în Liga I”, a spus Marian Iancu.