SCMU Craiova, parcurs remarcabil în play-off

0
486

Baschetbaliştii Băniei au pierdut cu 3-1 seria cu Sibiul şi vor juca finala mică a Ligii Naţionale

Echipa de baschet a Craiovei a parcurs etape importante în acest sezon, unul al premierelor. În sezonul regular a fost lider preţ de câteva runde. A reuşit prima victorie în play-off din istorie, urmată de calificarea în semifinale. O victorie în penultimul act în faţa campioanei sezonului regular şi a câştigătoarei Cupei României reprezintă o comportare onorabilă. Şi încă nu s-a produs ieşirea din scenă, fiindcă va urma finala mică a Ligii Naţionale pentru echipa lui Aco Todorov. Se va juca pe sistemul „cel mai bun din 3 meciuri”, iar adversarul se va alege dintre Oradea şi Cluj, bihorenii conducând seria cu 2-1. Indiferent de adversar, Craiova va fi gazdă o singură dată. După ce a redus diferenţa în duelurile cu Sibiul, Craiova a încercat să împingă seria în meciul decisiv şi a sperat acest lucru preţ de trei sferturi. Încurajaţi de o galerie destul de numeroasă, ardelenii s-au detaşat însă spre final, contra unei echipe lipsite de piese importante precum Mo Curry şi Iuri Fraseniuc. S-a terminat 74-58, pe sferturi: 20-17, 13-14, 22-17, 19-10.   Au jucat pentru SCMU Craiova: Troupe 22 de puncte, Gajovic 14, Mijajlovic 6, Koreniuk 6, Boone 5, Casale 3, Holland 2, Ionescu. Raportul recuperărilor a fost net în favoarea oaspeţilor, care au reţinut nu mai puţin de 18 mingi pe fază ofensivă.