România trebuie să accelereze reforma în ceea ce priveşte managementul deşeurilor

0
419

Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Creţu, a primit-o zilele trecute, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, pe Cristiana Paşca Palmer, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din România. 425 de milioane de euro sunt alocate protecţiei mediului prin PO Infrastructură Mare 2014-2020. Comisia Europeană este pregătită să ofere susţinerea necesară pentru îmbunătăţirea administrării acestui sector.Comisia_Europeana

       În discuţiile pe care le-a avut cu ministrul român, înaltul oficial european a reiterat necesitatea finalizării planului de acţiune în domeniul managementului deşeurilor până la finele acestui an, precizând că o eventuală suspendare a Axei prioritare 2 ,,Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric” ar întârzia şi mai mult implementarea proiectelor aflate în derulare. “Am îndemnat autorităţile să-şi concentreze eforturile şi să accelereze reformele din acest sector, incluzând aici managementul deşeurilor, al apei şi prevenirea riscurilor. Este nevoie de reformă pentru a putea face investiţii eficiente şi sustenabile. Nu este uşor, dar experienţa din trecut ne arată că aceasta este o precondiţie pentru succes. Comisia, JASPERS şi instituţiile financiare internaţionale sunt pregătite să ajute România. De asemenea, recomand autorităţilor naţionale să evalueze lipsa de performanţă a proiectelor de mediu din perioada 2007-2013 şi să tragă concluziile necesare”, a declarat Corina Creţu.palmer

Un model de monitorizare a proiectelor reeşalonate din precedenta perioadă de programare

Sectorul managementului deşeurilor rămâne unul critic şi în actuala perioadă de programare, existând riscul neîndeplinirii condiţionalităţilor ex-ante. Comisia Europeană continuă să sprijine autorităţile române, oferind consultanţă prin intermediul experţilor săi în vederea îndeplinirii acestor condiţionalităţi, dar şi pentru a evita suspendarea plăţilor şi lansarea procedurilor de infringement. Principala concluzie a întâlnirii dintre Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Creţu, şi Cristiana Paşca Palmer, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a fost că România trebuie să accelereze reforma în sectorul mediului, în special în ceea ce priveşte managementul deşeurilor, al apei şi prevenirea riscurilor. De asemenea, Comisarul European a transmis părţii române necesitatea creării unui model de monitorizare a proiectelor reeşalonate din precedenta perioadă de programare, cât şi nevoia de a investi urgent în pregătirea noului flux de proiecte pentru toate sectoarele relevante: apă, managementul deşeurilor, prevenirea riscurilor şi bio-diversitate.