Studenţii fizicieni, provocaţi la concurs

0
283

Studenţii Departamentului de Fizică, al Facultăţii de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii vor concura pe teme de fizică computaţională, fizică matematică, fizică experimentală şi fizică aplicată. Sesiunea de comunicări are loc astăzi, de la ora 14.00, în Amfiteatrul „Liviu Tătar” (C124), clădirea centrală a Universităţii din Craiova. Pentru prima dată, CEZ doreşte să se implice şi să ofere un premiu special „O zi alături de un manager CEZ”. Reprezentanţii companiei vor participa la sesiune şi vor alege studentul în independent de alegerile Comitetului de organizare. “Prin această acţiune, CEZ doreşte să contribuie la creşterea gradului de încredere în propriile forţe pentru studentul selectat şi să-i ofere acestuia o lecţie reală de management. Managerul care a acceptat provocarea este domnul Miron Alba, director Direcţia Generală Operaţională CEZ. Ca în fiecare an, Comitetul de organizare (din care fac parte profesori şi studenți) oferă din partea Departamentului de Fizică premii în bani, cărţi şi diplome”, a precizat asist. univ. dr. Mihaela Udriştioiu.