„«Parcul nostru», din Răcarii de Sus, are nevoie de votul vostru”

2
742

Într-o lume a Facebook-ului, a socializării din faţa unui calculator, preotul din Răcarii de Sus, Constantin Mladin, a avut o iniţiatvă lăudabilă. Ideea construirii unui parc, în satul în care îşi are parohia a venit ca o necesitate pentru cei 1.200 de locuitori ai acestei comunităţi care nu au un loc de recreere. Pentru că amenajarea unui astfel de spaţiu are costuri destul de mari, părintele Constantin Mladin a găsit un teren pe care să fie amplasat parcul, a făcut un proiect, profitând de iniţiativa celor de la Petrom, şi l-a depus. Acum aşteaptă să vadă dacă va fi aprobat, dar înainte de asta a făcut o serie de lucrări pentru amenajarea acestui spaţiu.        

Conform ultimului recensământ, în satul Răcarii de Sus trăiesc aproape 1.200 de persoane dintre care o sută sunt elevi la şcoala gimnazială, şi aproximativ cincizeci la liceu. Ideea construirii unui parc în localitate i-a venit preotului Constantin Mladin, care a dorit să vină cu o alternativă pentru recreerea şi socializarea tinerilor din sat. „Eu sunt profesor de Religie la Şcoala Gimnazială Filiaşi şi preot în satul Răcarii de Sus. Ideea de a avea un parc al nostru a venit ca o necesitate în această comunitate, unde avem peste 1.200 de persoane, din care aproximativ 200 sunt copii. Nu avem un loc amenajat care să servească recreerii, dar şi evadării din lumea virtuală în care sunt din ce în ce mai mulţi tineri şi copii sunt prinşi”, a declarat preotul Constantin Mladin.

Biserica a pus la dispoziţie terenul pentru parc

Pentru a se înscrie în concursul lansat de cei de la Petrom cu proiectul „Parcul nostru!”, preotul Constantin Mladin avea nevoie de un teren pe care să fie amplasat. Şi atunci a găsit soluţia cea mai bună, Şcoala Gimnazială din Filiaşi a încheiat un parteneriat cu Biserica din satul Răcarii de Sus, punând astfel la dispoziţie o suprafaţă mare de teren. „Parcul se va amenaja pe un tren generos, din vecinătatea şcolii, teren ce constiuie o parte din curtea singurei biserici din comuniate, printr-un parteneriat semnat între cele două instituţii şcoală-biserică, respectiv reprezentanţii acestora directorul Alin Mondescu şi subsemnatul”, a mai declarat părintele Constantin Mladin.

„Prin forţe proprii am început amenajara acestui părculeţ”

Profesorul de religie Constantin Mladin a demarat deja prin forţe proprii începerea unor mici lucrării, ajutat fiind de elevii de la şcoala din sat: „Deşi proiectul presupune mai întâi realizarea unui buget, noi deja prin forţe proprii am început amenajara acestui părculeţ, aşteptând apoi rezultatele voturilor şi ale juriului pentru a se desemna câştigătorii. Mergem chiar mai departe de atât şi spunem foarte clar că Biserica din Răcarii de Sus se angajează la întreţinerea şi păstrarea parcului pentru scopul construit pe o durată nedeterminată, dar nu mai mică de 10 ani. Membrii echipei vor fi împărţiţi cu diferite sarcini, toţi fiind atent supravegheaţi de profesorul coordonator”.

„Sunt convins că pe termen lung acest parc va deveni un loc plin de viaţă

Iniţiatorul acestui proiect, Constantin Mladin, crede că în felul acesta elevii vor fi responsabilizaţi, şi tot odată vor conştientiza faptul că atunci când îşi propun ceva pot realiza, dar că va avea şi un impact de natură educaţională ecologică şi gospodăreasca: „Sunt convins că pe termen lung acest parc va deveni un loc plin de viaţă, de reală socializare constructivă şi un adevărat creuzet de idei. Pentru a aduce la viaţă acest proiect avem nevoie de 6 luni de zile pentru nivelarea terenului, cumpărarea câtorva băncute şi felinare, constituirea unor alei, însămânţarea gazonului şi montarea unui catarg înalt de 15 m pe care să ridicăm drapelul ţării noastre”.

„Aşteptăm încurajările tuturor prin vot pe site-ul www.taraluiandrei.ro”

Pentru a ajunge să construiască acest parc, cei din Răcarii de Sus mai trebuie să treacă prin două etape. Proiectul a fost postat pe site-ul www.taraluiandrei.ro. În funcţie de voturile pe care le va primi va fi luat în calcul şi în ultima etapă de un juriu care va lua decizia finală. „Suntem încrezători în şansele noastre, şi aşteptăm încurajările tuturor prin vot pe site-ul www.taraluiandrei.ro/scoala-lui-andrei/competitie/proiect-parcul-nostru, până la data de 1 iunie a.c. Parcul nostru are nevoie de votul vostru”, a conchis Constantin Mladin. Iniţiativa a fost preluată de cineva, proiectul a fost depus, depinde de oamenii care au o conexiune la internet ca el să fie dus la bun sfârşit. Un vot durează câteva minute, şi el poate face o minune pentru copiii din satul Răcarii de Sus.

2 COMENTARII

Comments are closed.