De Zilele comunei Goicea, Ion Prioteasa s-a întors acasă

0
329

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi candidat din partea Uniunii Social Liberale pentru un nou mandat, Ion Prioteasa, a participat, sâmbătă dimineaţă, la manifestările prilejuite de Ziua comunei Goicea, eveniment la care au participat aproximativ 1.000 persoane. Cu prilejul acestei vizite, Ion Prioteasa, candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj, a stat de vorbă cu o parte dintre localnicii prezenţi la eveniment, el exprimându-şi speranţa că, împreună cu primarul comunei Goicea, Dumitru Marcu, candidat din partea USL pentru un nou mandat, va finaliza în următorii patru ani proiectele de dezvoltare ale localităţii.

«Mă simt foarte mândru de locul în care m-am născut şi mă bucur că, de-a lungul acestui mandat, am putut să fiu alături de primarul nostru drag, de domnul profesor Dumitru Marcu, pentru a realiza lucruri importante în această comună. Avem acest drum Craiova – Segarcea – Cârna, lucrat după toate standardele europene pe un proiect cu fonduri europene în valoare de 20 de milioane de euro, pentru care vă invidiază jumătate din judeţul Dolj. Eu am să candidez pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean. Prin tot ceea ce voi face, nu vreau decât să vă simţiţi mândri că cineva care a plecat din acest loc poate să facă ceva pentru acest judeţ. Poate că unul dintre tinerii aflaţi în această sală, peste ani, va urca pe această scenă a Căminului Cultural, în mijlocul vostru, şi va spune că după ce a plecat din comuna Goicea a ajuns undeva foarte sus şi face ceva pentru oameni, pentru doljeni. În Dolj, Uniunea Social Liberală, în numele căreia voi candida la preşedinţia Consiliului Judeţean, este foarte puternică şi unită. Ochii sunt aţintiţi şi către Bucureşti, pentru că ani de zile nu a venit nimic spre această zonă, care a devenit şi mai săracă decât era. Acum aşteptăm să se întâmple ceva şi în această parte de ţară. Cu prilejul Zilei comunei Goicea vreau să vă urez tuturor un sincer „La mulţi ani”, iar primarului îi spun că în următorii patru ani trebuie să terminăm proiectele pe care le-am început. Dar, poate cel mai important, să finalizăm alimentarea cu apă şi canalizare», a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi candidat din partea Uniunii Social Liberale pentru un nou mandat, Ion Prioteasa.

Primarul comunei Goicea, Dumitru Marcu, candidat din partea USL pentru un nou mandat, a făcut o scurtă prezentare a obiectivelor realizate în mandatul 2008-2012, printre care reabilitarea celor două grădiniţe din comună, investiţie în valoare de peste 700.000 lei, realizarea unui monument al eroilor în localitatea Goicea Mare sau reabilitarea sediului în care funcţionează Primăria. „Aceste lucruri nu erau suficiente, aşa că am accesat fonduri nerambursabile, prin care derulăm două proiecte, ambele spre finalizare. Este vorba de un proiect de reabilitare a reţelei de apă, canalizare pe o distanţă de 8,5 kilometri, precum şi reabilitarea Căminului Cultural. Au început şi vom finaliza lucrările la centura comunei, într-un proiect de un milion de euro. Se execută lucrări de reabilitare a sălii de sport, pe un proiect semnat în 2009. Sunt lucruri care ne onorează, dar care ne şi obligă ca pe viitor să acţionăm de aceeaşi manieră. În aceşti patru ani, mai precis anul trecut, a fost finalizat proiectul Consiliului Judeţean Dolj privind reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 561 Craiova – Segarcea – Cârna, un drum cu adevărat european. Mulţumim pe această cale Consiliului Judeţean şi domnului preşedinte Ion Prioteasa, Cetăţean de Onoare al comunei Goicea”, a declarat primarul comunei Goicea, Dumitru Marcu, candidat din partea USL pentru un nou mandat.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a participat, împreună cu primarul comunei Goicea, Dumitru Marcu, la dezvelirea unui monument în memoria eroilor localităţii căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă. Alături de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, candidat din partea USL la un nou mandat, au mai fost prezenţi la manifestările prilejuite de Ziua comunei Goicea vicepreşedintele PSD Cristinel Iovan şi preşedintele PNL Dolj, Mihai Voicu.