La 24 iulie, agricultorii sunt chemaţi la vot!

0
364

Agricultorii înregistraţi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Dolj – aproximativ 60.000 la număr – vor avea la dispoziţie 140 de secţii de votare, pentru a desemna preşedinţii camerelor agricole zonale şi conducerea celei judeţene, la data de 24 iulie 2011. Acesta din urmă va participa la alegerea preşedintelui camerei agricole naţionale.

La nivelul judeţului, 18 localităţi îndeplinesc condiţia prevăzută de lege cu privire la numărul minim de exploataţii pe care o cameră agricolă trebuie să îl cuprindă, respectiv o mie. Astfel, vor fi înfiinţate camerele agricole Craiova, Băileşti, Calafat, Dăbuleni, Filiaşi, Segarcea, Braloştiţa, Breasta, Călăraşi, Coţofenii din Dos, Daneţi, Drănic, Galicea Mare, Goieşti, Leu, Mischii, Pleniţa, Poiana Mare, Radovan, Sălcuţa şi Teasc. Fiecare dintre acestea are arondat un număr variabil de comune, însă nu în toate vor exista secţii de votare, deoarece legea prevede un număr minim de 243 de fermieri într-o localitate.

Bugetul necesar organizării alegerilor privind camerele agricole zonale, la nivel naţional, este estimat la circa 3,2 milioane de lei.