Ştiinţa s-a poticnit şi la Botoşani

0
1461

Universitatea Craiova a ajuns la patru remize consecutive şi îşi poate lua gândul în acest sezon de la titlu, atât rezultatele din ultima lună, cât şi jocul etalat nefiind pe măsura unui astfel de obiectiv. Ar rămâne de apărat locul de pe podium şi de pregătit cel mai important meci al stagiunii: finala Cupei României.

După cele trei egaluri albe, Ştiinţa a primit gol devreme la Botoşani. Bancu i-a ajutat pe moldoveni să deschidă scorul, tratând superficial duelul cu Fili. În schimb, albanezul a pus  piciorul decis şi în duelul cu căpitanul Craiovei şi la şutul cu care l-a executat pe Pigliacelli. În prima parte, vicecampioana nu şi-a creat nicio ocazie de gol şi a cerut un penalty pentru o intrare la Mamut, dar Chindriş ciupise şi mingea în duel. Contra Craiovei, Botoşaniul a avut o altă atitudine faţă de meciul cu FCSB, dar asta se ştie de mult, nu mai e o surpriză pentrz nimeni. Şi totuşi, Ştiinţa n-a intrat în gardă, în prima repriză n-a reacţionat, nefiind pregătită de luptă şi de a pune presiune pe adversar.

După pauză, alb-albaştrii au încercat în sfârşit să atace, când nu mai aveau nimic de pierdut, mai ales că nu mai avuseseră o ocazie clară de gol de la începutul meciului cu CFR Cluj. Mai întâi, Nistor s-a încurcat cu Cicâldău şi a câştigat Şeroni, care a anihilat o mare şansă de egalare. Cel mai periculos a fost stoperul Marius Constantin, care n-a speculat însă mingea venită din transversala ţintită de Mamut, şi nici pe cea lovită cu capul, la un corner. Egalarea au adus-o două rezerve, Fedele găsind assist-ul pentru Ivan, care a prins colţul lung, cu şutul “printre ochii” lui Pap. Ştiinţa nu poate invoca ghinionul, fiindcă nu şi-a mai creat vreo ocazie până la final, dar şi pentru că scăpase de gol la marile şanse irosite de Papa şi Keyta, al doilea, chiar înaintea fazei din care Ivan a egalat. Bălaşa a fost eliminat în prelungiri, când a răspuns provocării lui Florescu, iar pentru meciul de la Cluj, variantele de stoper ale lui Ouzounidis sunt: Acka şi un Marius Constantin epuizat de meciurile din 3 în 3 zile, la aproape 37 de ani. Ştiinţa pierde 4 puncte înainte de a juca derby-urile cu CFR şi FCSB şi mai are numai şanse teoretice la titlu, nesusţinute însă de ceea ce prezintă în teren.

FC Botoşani – Universitatea Craiova 1-1

Au marcat: Fili 12 / Ivan 80.

FC Botoşani: E. Pap – Braun, Chindriş, Şeroni, Ţigănaşu – Florescu, Rodriguez, Papa – Askovski (75 Al Mawas), D. Croitoru (19 M. Roman 89 Meleke), Fili (75 Keyta). Antrenor: Marius Croitoru.

Universitatea Craiova: Pigliacelli 7 – Vătăjelu 5 (69 Fedele 7), Bălaşa 6, M. Constantin 7, Bancu 3 – Nistor 4, Mateiu 3, Cicâldău 4 – Câmpanu 4 (64 Vlădoiu) 2, Mamut 5, Mitran (4 Camara 4, 65 Ivan 7). Antrenor: Marinos Ouzounidis.

Cartonaşe roşii: Florescu ‘90+3 / Bălaşa ‘90+3

Arbitru: Radu Petrescu 4.