Conferința Științifică Internațională „Politică.Diplomație.Cultură”, organizată la Craiova sub egida „Anului Centenar”

0
406

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează și în acest an Conferința Științifică Internațională „Politică.Diplomație.Cultură”, eveniment inițiat în 2013, cu scopul „de a crea punți de legătură trans și interdisciplinare cu personalități ale vieții publice, politice, dar și culturale și academice”. Ajunsă la cea de-a V-a ediție, conferința se va desfășura sub egida „Anului Centenar”, în perioada 6-9 iunie a.c., având ca temă principală Centenarul Marii Uniri. Înscrierile participanților din țară și din străinătate sunt deschise de la începutul acestei luni și vor continua până pe data de 20 mai a.c., celor interesați de istorie sau de a transmite un mesaj aniversar fiindu-se rezervată o secțiune dedicată exclusiv împlinirii a o sută de ani de la marele eveniment istoric.

Încă o lună de înscrieri pentru cercetători, profesori universitari și personalități ale lumii științifice

Conferința Științifică Internațională „Politică.Diplomație.Cultură” este organizată de biblioteca doljeană în parteneriat cu Academia Română, Academia Oamenilor de Știință din România și Universitatea din Craiova și se adresează studenților, masteranzilor, doctoranzilor, profesorilor, cercetătorilor și tuturor specialiștilor cu expertiză în diverse domenii.

Este vorba despre istorie, științe politice, relații internaționale, studii culturale, economie, studii europene, filosofie, arheologie, patrimoniu cultural, diplomație, drept, partide politice, sociologie, educație, teologie și istorie ecleziastică, jurnalism, mass-media și comunicare, studii privind dezvoltarea, studii de populație, guvernare corporativă, studii interculturale, administrație publică, studii feministe, protecție socială, antropologie, lingvistică ș.a.

Perioada de înscriere s-a deschis, oficial, la începutul lunii aprilie și durează până în data de 20 mai, inclusiv. „Practic, toți cei care vor să ia parte la ediția din acest an mai au la dispoziție o lună pentru pregătirea și trimiterea formularului de înregistrare. Pentru participare nu sunt percepute costuri”, a precizat Alexandru Ionicescu, purtător de cuvânt al Bibliotecii Județene.

Spațiu generos alocat comunicărilor pe tema Centenarului Marii Uniri, în cadrul unei secțiuni speciale

Conferința este organizată sub egida „Anului Centenar”, având ca temă principală Centenarul Marii Uniri. Alături de celelalte secțiuni științifice, conferința se adresează tuturor celor care vor să susțină comunicări științifice pe marginea semnificației Marii Uniri de la 1918, Primului Război Mondial, dar și a contextului intern și internațional din primul deceniu interbelic.

„Ediția din acest an se desfășoară sub auspicii speciale și asta deoarece organizăm o secțiune consacrată, în mod generic, Centenarului Marii Uniri de la 1918. Sperăm ca simbolistica acestui important eveniment istoric să atragă istorici, sociologi, precum și experți și specialiști din diverse alte domenii științifice. Practic, toți cei care sunt interesați de Centenarul Marii Uniri, de evenimentele premergătoare precum și de evoluțiile ulterioare acestei importante reușite istorice dispun, la bibliotecă, de o platformă unică de promovare și diseminare a rezultatelor științifice”, a mai spus Alexandru Ionicescu. „La fel ca în anii anteriori, sperăm ca numărul participanților să depășească cifra de 150 de persoane și asta cu atât mai mult cu cât marcarea Anului Centenar va atrage studii și prezentări pentru care biblioteca alocă un spațiu generos în economia generală a conferinței”, a adăugat acesta.

***

Informații despre Conferința Științifică Internațională „Politică.Diplomație.Cultură”, formularul de înscriere, precum și toate detaliile privind organizarea și desfășurarea celei de-a V-a ediții sunt disponibile la http://pdc.conferences.faaa.ro.