În runda intermediară, „Elitele” Ştiinţei s-au întors cu victorii din Capitală

0
324

junioriEtapa intermediară din Liga Elitelor a fost prolifică pentru juniorii Universităţii Craiova, care au câştigat meciurile disputate în Capitală. Liderii campionatului under 17, juniorii antrenaţi de Daniel Mogoşanu, au câştigat cu 5-1 în faţa grupării Sport Team Bucureşti. Dubla lui Mihăilă  şi reuşitele lui Ciutică, Târş, Stăiculescu au asigurat victoria. În urma acestui succes, cu 5 runde până la final, Universitatea continuă să se afle pe primul loc al seriei, la 2 puncte peste Dinamo şi la 8 puncte de ocupanta locului 3, Academia Gheorghe Hagi. În victoria de la Bucureşti, Daniel Mogoşanu a mizat pe: Bobonete – Niţuică, Vlădulescu, Sima (67 Dima), Vadasis – Şerban (50 Calu), Dobre – Nichifor (55 Târş), Mihăilă (67 Gheorghe), Ciutică – Albăstroiu (67 Stăiculescu).

Echipa under 19 a Craiovei, antrenată de Bogdan Budescu, s-a impus cu 2-1 în faţa echipei Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti. Borţa şi Trancă au marcat pentru victorie. Juniorii mari ai Ştiinţei din acest meci au fost: Nedeianu – Stancu, Borţa, Cârlig (50 Gunie), Tătulea (60 Chivu), Chiriţă, Trancă, Vînătoru, Bălă, Frăsineanu (65 Rodeanu), Băloi. Ca şi la juniorii mici, primele 3 echipe din clasament sunt ocupate de Universitatea Craiova, Dinamo şi Viitorul, însă la under 19 locurile care duc în semifinale sunt deja revendicate de rivalele alb-albaştrilor.

În următoarea rundă, sâmbătă, la Aeroport, grupele de Elită ale Universităţii Craiova vor primi vizita formaţiilor similare ale clubului Juventus Bucureşti, de la ora 12, respectiv 14.