Concluziile Consiliului NATO – Rusia: Există disensiuni profunde şi persistente

0
320

Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia au disensiuni profunde şi persistente, a declarat, ieri, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, după reuniunea de la Bruxelles. “NATO şi Rusia au disensiuni profunde şi persistente, iar reuniunea de astăzi nu a schimbat acest lucru. Statele NATO consideră în mod ferm că nu se poate reveni la cooperarea practică până când Rusia nu va reveni la respectarea reglementărilor internaţionale. Dar putem ţine deschise canalele de comunicare”, a declarat Stoltenberg după reuniunea Consiliului NATO-Rusia, scrie Mediafax. “Este important să stabilim ce măsuri pot fi luate de ambele părţi pentru creşterea transparenţei şi predictibilităţii”, a adăugat Stoltenberg, după o serie de incidente între avioane ruse şi nave şi aeronave NATO.